Strategia ascunsă a lui Florin Cîțu pentru a se salva: Ce s-a întâmplat cu milioane de doze de vaccin. Documentele arată totul

Strategia ascunsă a lui Florin Cîțu pentru a se salva: Ce s-a întâmplat cu milioane de doze de vaccin. Documentele arată totul

Premierul interimar Florin Cîțu a recurs la o nouă strategie pentru a se salva. Documente de la Ministerul Sănătății și Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) arată că acestea au fost semnate cu doar o zi înainte ca o cantitate uriașă de doze de vaccin să expire. Președintele campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a dezvăluit cantitatea de seruri de care Florin Cîțu trebuie să scape: 130.000 de doze.

S-a întâmplat pe ultima sută de metri. Guvernul României, condus de premierul interimar Florin Cîțu, încearcă să scape de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 expirate prin donarea acestora către alte state. Până în prezent, Executivul condus de Florin Cîțu a expediat altor țări 3, 3 milioane de doze de seruri imunizatoare, dintre care 1, 1 au fost vândute către Danemarca, la finele lunii iunie. Restul dozelor au fost donate.

Ultima strategie adoptată de Florin Cîțu pentru a se salva

Donațiile de doze de vaccin anti-COVID-19 au vizat țări precum Vietnam, Serbia sau Republica Moldova. Documente de la Ministerul Sănătății și de la CNCAV arată cum acestea au fost semnate pe ultima sută de metri, chiar cu o zi înainte de termenul de expirare a unei cantități mari de doze de vaccin.

Concret, documentele au fost semnate pe data de 29 septembrie, în contextul în care dozele anti-COVID-19 urmau să expire pe data de 30 septembrie. După ce Uniunea Europeană a decis că termenul de valabilitate al dozelor poate fi prelungit cu trei luni de zile, CNCAV a luat măsuri urgente și a trimis regulamentul mai departe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta a dat pe față strategia adoptată de premierul interimar Florin Cîțu pentru a se salva, anume donarea dozelor de vaccin. 999.220 de doze de ser imunizator cu termen de valabilitate inițial 31 octombrie au primit extinderea perioadei cu trei luni de zile.

Câte doze a donat România în ultimele zile

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat, vineri, 8 octombrie, că România va dona Bangladeshului un număr de 200.000 de doze de vaccin AstraZeneca. Alte 50.400 de doze de ser dezvoltat de aceeași companie au fost donate către Republica Moldova zilele trecute și alte 436.000 de doze Pfizer au fost expediate Coreei de Sud contra-cost.

Până în prezent, România a trimis altor state un număr de 3, 3 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19. 1, 1 milioane au fost vândute către Danemarca la finele lunii iunie. Donațiile de seruri imunizatoare au vizat țări precum Vietnam, care a primit 300.000 de doze AstraZeneca, Serbia sau Republica Moldova.

Florin Cîțu, anchetat de DNA pe achizițiile de vaccin

Premierul Florin Cîțu este vizat de o anchetă DNA privind modalitatea prin care România a achiziționat dozele de vaccinuri anti-COVID-19, de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent. Urmărirea penală se face pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, in rem. Florin Cîțu s-a arătat revoltat de asocierea numelui său cu cercetările procurorilor DNA. „Mi se pare mizerabil și revoltător să asociezi persoana mea”, s-a exprimat premierul pe 22 septembrie.

După ce DNA a anunțat deschiderea dosarului penal, președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, a explicat că modalitatea de achiziție a vaccinurilor anti-COVID-19 în țara noastră se supune aceleiași proceduri întocmită și elaborată de Comisia Europeană.

„Noi am recepționat până în acest moment aproximativ 18,5 milioane de doze din cele patru tipuri de vaccin și mai avem în stoc aproximativ 3,7 milioane de doze. Au fost administrate peste 9,95 milioane de doze, restul până la 14,7 milioane au fost fie donate, fie revândute”, spune Valeriu Gheorghiță.