Stop la vaccinarea cu Johnson & Johnson. Probleme majore, va fi suspendat definitiv?

Stop la vaccinarea cu Johnson & Johnson. Probleme majore, va fi suspendat definitiv? sursa: arhiva EVZ

Slovenia nu va mai folosi vaccinul produs de compania americană Johnson & Johnson după ce experţii au confirmat decesul unei femei de 20 de ani. Tânăra a murit în septembrie, din cauza cheagurilor de sânge formate în urma vaccinului, a anunţat ministrul sănătăţii, Janez Poklukar. 

Astfel, experţii au confirmat într-un raport că tânăra a decedat în urma unei hemoragii cerebrale cauzată de distrugerea autoimună a trombocitelor, o complicaţie rară indusă de vaccin. Acesta nu ar fi primul caz. În luna mai soţia unui deputat sloven a murit după ce a primit doza unică.

Vaccinurile Johnson & Johnson și AstraZeneca ar putea fi abandonate

„Suspendarea temporară a vaccinărilor cu Janssen, în vigoare în prezent, va deveni permanentă”, a declarat ministrul într-o conferinţă de presă după publicarea rezultatelor.

Vaccinările cu AstraZeneca, care utilizează aceeaşi tehnologie a „vectorului viral” ca şi Johnson & Johnson şi, de asemenea, considerate răspunzătoare pentru câteva cazuri rare de tromboză din cauza cheagurilor de sânge, vor fi „foarte probabil” abandonate, a spus Bojana Beovic, şeful grupului de specialişti care consiliază guvernul cu privire la vaccinări.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acest deces a fost al doilea caz cunoscut în ţară după cel al soţiei unui diplomat sloven în misiune la Paris, decedată în mai după ce a primit o doză de Johnson & Johnson.

La jumătatea lunii trecute, autoritatea europeană de reglementare a medicamentelor a recomandat joi adăugarea unui tip rar de inflamație a coloanei vertebrale, numită mielită transversă, ca posibil efect secundar al vaccinului COVID-19 în doză unică de la Johnson & Johnson

În România, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul CNCAV a declarat, la finalul lunii octombrie, că în baza recomadărilor şi studiilor ştiinţifice s-a decis că toate persoanele care au fost vaccinate cu Johnson&Johnson vor avea recomandare de rapel după minimum 6 luni, de primă intenţie, cu vaccinuri pe baza de ARN mesager, fie de la Pfizer, fie de la Moderna, iar în cazul în care se optează pentru Moderna, doza va fi întreagă. De asemenea, persoanele care au fost vaccinate cu vaccin de la compania Johnson&Johnson vor putea opta la rapel şi pentru a face acelaşi tip de vaccin, adică Johnson&Johnson, opțiunea fiind a fiecărei persoane.