Stelian Ion atacă SIIJ, dar refuză să explice cazul Popoviciu-Băneasa, instrumentat de șeful celebrei secții. „Corupția va răsări ca bălăriile”

Stelian Ion atacă SIIJ, dar refuză să explice cazul Popoviciu-Băneasa, instrumentat de șeful celebrei secții. „Corupția va răsări ca bălăriile” sursă: arhivă

Ministrul Justiției, useristul Stelian Ion, aruncă bomba: Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a cheltuit 17 milioane de lei pentru șase rechizitorii, în perioada octombrie 2018 – 31 ianuarie 2021, în timp ce niciunul nu vizează vreun caz de corupție. În același timp, întrebat despre situația din cazul Popoviciu-Băneasa, procurorul care a instrumentat dosarul fiind chiar șeful celebrei SIIJ, Stelian Ion a preferat să evite subiectul.

Stelian Ion aruncă bomba, după care se eschivează. Întrebat, vineri seară, într-o emisiune de la B1 TV, despre măsurile pe care le-a luat România, în urma palmei pe care a primit-o de la Înalta Curte de la Londra, care a respins extrădarea afaceristului Puiu Popovici, ministrul Justiției a preferat să evite subiectul. Culmea e că anterior, a lansat o serie de acuzații la adresa SIIJ, al cărei șef este chiar procurorul care a instrumentat cazul Popoviciu-Băneasa.

Stelian Ion aruncă bomba: SIIJ a cheltuit 17 milioane pentru 6 rechizitorii, niciunul pentru corupție

Ministrul Justiției a acuzat că în perioada octombrie 2018 - 31 ianuarie 2021, SIIJ a cheltuit aproximativ 17 milioane de lei pentru a realiza aproximativ șase rechizitorii, dintre care niciunul nu a fost pentru cazuri de corupție. În acest caz, Stelian Ion a susținut că trebuie refăcută competența DNA.

„Această secție a fost concepută de Liviu Dragnea pentru a ținti anumiți clienți incomozi, să spunem așa, și pare că a fost creată și pentru a proteja anumite zone.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă vorbim de procurori, au fost cinci, apoi au venit doi, sunt 7. De la înființare, din octombrie 2018, până la finele lunii ianuarie 2021 s-au cheltuit aproximativ 17 milioane de lei, deci o sumă considerabilă, având în vedere că acolo sunt, în perioada aceasta, circa rechizitorii. Șase rechizitorii în trei ani, deci o medie de două rechizitorii pe an, niciunul pentru corupție.

Nu e o fabrică de șuruburi să se lucreze pe bandă rulantă, dar faptul că niciun rechizitoriu nu a fost întocmit pentru fapte de corupție în perioada asta ar trebui să ne dea serios de gândit, pentru că această secție a fost concepută de Liviu Dragnea pentru a ținti anumiți clienți incomozi, să spunem așa, și pare că a fost creată și pentru a proteja anumite zone”, a declarat Stelian Ion.

Dacă SIIJ nu va fi desființată, corupția va răsări ca bălăriile, spune ministrul Justiției

Reprezentatul Justiției din România a mai declarat că în sistemul de justiție nu există un fenomen al corupției. În cazul în care SIIJ nu va fi desființată însă, „și nu ne vom ocupa și de partea asta, corupția, așa cum pe un teren viran apar bălării, așa va răsări și ea”, s-a exprimat ministrul Stelian Ion.

Acesta a mai punctat că secția a fost concepută greșit de la bun început, din cauză că nu poate instrumenta toate infracțiunile comise. „Nu poate o singură secție să se ocupe de toate infracțiunile. Au fost trimiteri în judecată pentru infracțiuni de conducere sub influența alcoolului… Repet: niciuna pentru fapte de corupție!”, a menționat Stelian Ion.

„Trebuie să vedem instituțional ca DNA să-și recapete competența”, a mai declarat ministrul.

Ion se fâstâcește. Procurorul care a instrumentat cazul Popoviciu-Băneasa, la șefia SIIJ

Acuzațiile aduse de ministrul Justiției la adresa SIIJ atârnă de capul șefului celebrei secții, procurorul Nicolae Marin, care a instrumentat cazul Popoviciu-Băneasa. În același timp, judecătorul care a dat sentința, Corneliu Bogdan Ion Tudoran, este vizat de un dosar de corupție chiar la SIIJ, care stă la naftalină chiar cu aprobarea șefului.

Date fiind aceste circumstanțe, Stelian Ion a fost întrebat ce măsuri a luat România, în urma palmei primite de la Înalta Curte de la Londra, care a respins extrădarea lui Puiu Popoviciu. Ministrul Justiției a preferat să evite să ofere un răspuns concret, subliniind că, din informațiile pe care le deține, procuratura britanică ar fi acționat cu recurs în acest sens. Lucru care nu are nicio legătură cu lucrurile grave precizate în sentința Înaltei Curți, care dezvăluie că, în procesul lui Popoviciu, a fost încălcat dreptul la apărare.

De asemenea, magistrații Înaltei Curți mai atrag atenția cu privire la o serie de suspiciuni de corupție, referitoare la cei care au instrumentat și finalizat dosarul.

„Am informația că acea decizie a Curții din Marea Britanie a fost contestată. Trebuie să vedem dacă decizia va rămâne definitivă. Abia după aceea, dacă va rămâne definitivă, vom vedea ce e de făcut”, a răspuns, evaziv, ministrul Justiției, Stelian Ion.