În urmă cu câteva luni, am avut o discuție de câteva ore cu generalul Dan Voinea, fostul procuror militar care s-a ocupat de cele mai fierbinți dosare ale ultimilor 25 de ani: Dosarul Revoluției din 1989 și al Mineriadei din Iunie 1990. O a doua întâlnire a fost cea de sâmbătă cu Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie. Un om care a demonstrat că există momente în Istorie când un om, fără galoane și fireturi, poate schimba cursul evenimentelor. A dus o luptă solitară, fără sprijinul ONG-urilor din România, în bătaia de joc a autorităților, sub supravegherea serviciilor de informații și în ciuda încetinelii Parchetului General sau a deciziilor contradictorii ale Curții Constituționale. S-a luptat cu Timpul și Uitarea și a câștigat.

A reușit să obțină de la CEDO rezultatul maxim: crimele din Decembrie 1989 și Iunie 1990 nu mai au termen de prescripție. Pentru cei care încă-i plâng pe cei peste 1.000 de morți, pentru miile de răniți și reținuți va veni mopmentul în care vor afla, cândva, cine este vinovat. Nu vreau să mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru că editorialul ar trebui să se termine aici. După cum povestea generalul Dan Voinea și Teodor Mărieș în cele două dosare penale nu s-a lucrat nimic timp de 7 ani. Între 2007-2014! Aduceți-vă aminte de strigătul disperat al Președintelui României din septembrie 2009. Degeaba. Sistemul era mult mai puternic. Este adevărat că vorbim de două cauze complexe prin numele implicate în desfășurarea evenimentelor, dar destul de simple prin logica faptelor penale. Există documente, mărturii, expertize care pot demonstra cu certitudine cine a tras, cine a dat ordinul, cum s-au planificat operațiunile, cine a arestat, cine a încălcat legea. Și cu toate astea, nu se întâmplă nimic de 25 de ani.

Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Petre Roman sunt doar trei nume importante care se regăsesc în toate operațiunile (para)militare duse împotriva românilor. Alături de ei apar SRI, Procuratura Generală, Ministerul de Interne, generali de poliție și de armată. Sunt zeci de persoanlități implicate, oameni activi, se manifestă în spațiul public și adeseori par în conflict. Dar îi unește o încrengătură aparent de neînțeles, ce ascunde un adevăr greu de recunoscut pentru cei care împiedică aflarea adevărului.

Așa cum am înțeles eu, iar interlocutorii mi-au confirmat, Puterea a fost cucerită printr-o lovitură de stat în 1989 și a fost consolidată (definitiv, își închipuiau ei) în Iunie 1990. Așa au creat primul sistem de putere din România. Dacă vreți, vorbim despre Păcatul Originar. O culpă care permis democrației din România să ia naștere. Fără Ion Iliescu nu ar fi existat un Emil Constantinescu și lupta societății civile, fără PSD-ul anilor 2000, marcat tot de umbrele de la Cotroceni, nu ar fi apărut Traian Băsescu. Și tot așa, exemplele pot continua.

În Decembrie 1989 și Iunie 1990 am fost martori la nașterea unui sistem de putere care a avut mână liberă, în ultimii 25 de ani, să numească procurori, să recruteze ca “acoperiți” magistrați, să dea legi și să facă guverne, să asculte telefoane și să se joace cu dosare. Cu alte cuvinte, să conducă o țară, așa cum își închipuiau Ei că trebuie condusă. Unele lucruri au fost bune, altele nu, dar dacă o să le luați biografiile la puricat veți găsi puncte comune, ceea ce explică unitatea de acțiune în afara intereselor politice de moment.

O să vă întrebați de ce rediscutăm acest subiect. De ce mai poate fi interesant ceea ce s-a întâmplat acum 25 de ani? Iar răspunsul este simplu: pentru că uneori, oameni ca Teodor Mărieș și Dan Voinea, merită ascultați, sprijiniți în lupta lor cu Timpul și Uitarea. Așa îi vom sili pe cei care lasă colbul să zacă peste dosare să pună mâna pe cârpă și să-și facă treaba. Dacă tot vrem să se facă curățenie în societatea românească, atunci ar fi bine să începem cu Începutul! Nu să ne prefacem că-l uităm…