În general, mi se pare că, de regulă, societatea se focusează pe două-trei probleme și nu privește în ansamblu ce se întâmplă în instituțiile statului, acolo unde sunt oameni puși în funcții de conducere deși ei nu ar trebui să ocupe nici măcar un post de mărunt de funcționar. Abuzurile sunt judecate după simpatii, iar politicul ocupă în viața cetății un procent covârșitor, care face ca totul să fie tern, cenușiu și lipsit de orice strop de vitalitate. Nu mai vedem demult pădurea de copaci.

De ce nu mai râd românii, de ce nu vezi oameni fericiți pe stradă? Simplist, răspunsul ar putea fi: ne strânge de gât caracatița politică.

Lucrurile, desigur, sunt mai profunde. Am să fac apel la niște cazuri făcute publice în ultima perioadă, ca să explic cum informațiile aduse de presă despre nelegiuirile unora trec în plan îndepărtat după prima lectură și după primele comentarii, fie ele și de revoltă. Chiar dacă ne sunt atinse interesele, dacă suntem de multe ori batjocoriți de reprezentanți ai autorităților statului sau dacă vădit ni se încalcă drepturile tranșăm cu toleranță sau nepăsare, mulțumindu-ne doar cu „luarea la cunoștință”. De stoparea efectelor, să se ocupe alții! E ca la datul zăpezii din fața casei: Să vină primăria s-o dea, că d-aia plătesc taxe!

Hai să ne gândim ce am descoperit în sistemul sanitar, în dosarele procurorilor, în administrație!

Medici falși, fără niciun fel de pregătire. Dincolo de faptele lor, jurnaliștii au scos la iveală cât de ușor se obține un cod de parafă, cum un escroc poate intra într-un spital și, îmbrăcând un halat, poate face pe medicul, poate intra în sala de operații, fără ca nimeni să nu-l oprească.

Am aflat că, atunci când te internezi, poți să încapi pe mâna unui medic voluntar, adică al unuia care nici măcar rezidențiatul nu-l are. Cu ani în urmă, măcar după culoarea halatului puteai deosebi medicul specialist de rezident, de asistentă sau de infirmieră. Acum, toată lumea se îmbracă după cum i se pare mai șic, fiindcă obligativitatea a dispărut.

V-ați fi închipuit că nicio autoritate a statului nu controlează un cabinet medical deschis într-un apartament de bloc, din moment ce magazine micuțe, firme de oferit servicii sau asociații cu scop social sunt verificate și paraverificate ba de fisc, ba de poliție, ba de inspectorii primăriei? Ei bine, am văzut că un individ fără nicio pregătire a reușit săși falsifice două diplome, de medic ortoped și de psiholog, și să trateze pacienți vreo câțiva ani, într-un bloc din București, netulburat de nimeni. De la „Raluca ginecoloaga” am aflat că la Spitalul Județean Ilfov un medic adevărat, conferențiar, a coordonat un program sponsorizat de recoltare de lapte mamar, în cadrul căruia, însă, ar fi recoltat și celule stem. Falsa doctoriță a făcut și o plângere la DIICOT în acest sens, cu mult înainte de a fi descoperită că nu are decât 8 clase.

În toate aceste cazuri se fac anchete la acest moment. Dar noi, noi ce facem cu aceste informații, ce și cum cerem decidenților politici din Parlament și din Guvern să schimbe ca să ne apere drepturile? Nici măcar un mitig de protest nu s-a făcut.

Dosarele abuzive ale procurorilor. Știți deja câte dosare penale au fost întoarse la DNA sau câți inculpați au fost achitați de instanțele superioare. Am să mă opresc doar la exemplul dosarului „Evenimentul zilei”, cu Dan Andronic și Elena Udrea acuzați, fiindcă ieri judecătorii Înaltei Curți au decis întoarcerea acestuia la DNA, pentru refacerea anchetei. Mai multe probe din dosar au fost eliminate, iar acum procurorii DNA trebuie să prezinte un alt rechizitoriu sau să renunțe la punerea sub acuzare dacă nu pot proba privatizarea ilegală a ziarului. Am să reproduc câteva motive invocate de instanța Înaltei Curți la ultima ședință din 11 februarie, care au condus judecătorii la decizia de ieri. Magistrații au constatat:

Atât corespondența electronică, tip email, primită/trimisă de Dan Andronic, cât și documentele stocate pe hard dikuri în legătură cu activitățile desfășurate în vederea achiziționării și administrării SC Editura Evenimentul și Capital în perioada 23.04.2011- 08.12.2014 nu reprezintă mijloace de probă aministrate, ci au fost obținute ulterior, în lipsa unei autorizații de percheziție dată de către judecător.

● Percheziția informatică pentru Dan Andronic a fost încuviințată de judecător doar o dată, în 15.12.2015. Mandatul de percheziție a fost valabil o perioadă de 60 de zile, de la 17.12.2015 până la 14.02.2016, putând fi folosit o singură dată.

Datele obținute în 2015, însă, au fost folosite de procurori și întrun alt dosar, cu fapte din anii 2011- 2014, în care cel vizat era Prințul Paul.

Cum a reacționat societatea civilă la asemenea dosare abuzive, atunci când au aflat secretele din ele? În funcție de simpatii. Au devenit „penali” până și cei cărora li se făcea o simplă plângere la parchet, realitatea fiind cosmetizată, în tușe mai groase sau mai subțiri, în funcție de interes. Protestele de stradă în apărarea Justiției ar fi avut altă susținere.

Cine lucrează în administrația publică. Nu cu mult timp în urmă am publicat anchete jurnalistice care au la bază trei dosare penale în care a fost implicat viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu. Despre unul dintre ele știam din anii 2002-2003. Dar au apărut celelalte două, soldate și ele cu arestarea unor oameni, pe baza mărturiilor lui Aurelian Bădulescu, colaborator al serviciului „Doi ș-un sfert” în acei ani. În toate cele trei cazuri, toate cu trafic de droguri, arestații au fost eliberați după vreo doi ani de pușcărie și achitați de instanțe, fiind vorba de înscenări.

Am considerat că un astfel de politician nu are ce căuta în staful Primăriei București. Asta e realitatea! Consilierii PNL, la îndemnul lui Ludovic Orban, nu au votat însă schimbarea lui Bădulescu atunci când ceilalți consilieri, inclusiv ai PSD, au ceruto. Viceprimarul susține că dezvăluirile despre activitatea lui ca informator vin ca urmare a războiului cu Liviu Dragnea și a declarațiilor lui în legătură cu ce s-a întâmplat în 10 august. Nici vorbă. Nu mă interesează războiul cu Dragnea, iar anchetele leam publicat după audierea lui de către procurori. Desigur, având în vedere trecutul „aventuros” al lui Aurelian Bădulescu, nu-i acord prea multă credibilitate.

Cam astfel de episoade fac parte din Statul Paralel cu Realitatea, aspect la care ar trebui să reflectăm și să luăm deciziile care țin de noi, societatea civilă. Tot aici s-ar înscrie și decizia UDMR de a adopta steagul și imnul Ungariei ca simbol al comunității maghiare din România.