Stăpânii lumii au scăpat de rețeaua de pedofilie a lui Epstein. Ultimul martor a dispărut!

Stăpânii lumii au scăpat de rețeaua de pedofilie a lui Epstein. Ultimul martor a dispărut!

La început a fost iubita lui, apoi se pare că a început să-i procure fete. În 2000, Ghislaine s-a mutat într-o casă din Manhattan în valoare de 4,95 milioane de dolari,  reședința era cumpărată de o companie anonimă care își avea sediul chiar în  biroul lui Epstein.

De altfel, reprezentantul cumpărătorului era  era Darren Indyke, nimeni altul decât avocatul lui Epstein.Nu se știe exact cum au evoluat relațiile dintre Ghislaine Maxwell și Epstein, dar englezoaica i-a rămas alături ani de zile, administrându-i  proprietățile și prezentându-l prietenilor ei din înalta societate.

Anul acesta, după moartea miliardarului, Maxwell a acționat în instanță compania acestuia cerând bani.„Pe parcursul relației lor, inclusiv în timp ce Maxwell era angajată la Epstein”, se arată în cererea trimisă instanței, „Epstein i-a promis lui Maxwell că o va sprijini financiar. Epstein i-a făcut aceste promisiuni lui Maxwell în mod repetat, atât în ​​scris, cât și în conversații”.

Dar Maxwell mai cere bani de la compania lui Epsteinși  pe motiv că e nevoită să-și angajeze agenți de securitatea din cauza faptului că angajarea la Epstein a atras asupra ei mai multe amenințări cu moartea.Să fi fost într-adevăr Maxwell o simplă angajată? Într-o declarație făcută în 2004 revistei Vanity Fair, Epstein a negat acest lucru.

Ne puteți urmări și pe Google News

De altfel, după ce Epstein a fost condamnat în 2008 pentru că a solicitat unei minore servicii sexuale, cei doi au părut să pună capăt asocierii lor publice. În 2009, Virginia Roberts Giuffre i-a acuzat atât pe Epstein , cât și pe Ghislaine Maxwell că ar fi atras-o în rețeaua lor de prostituție. Nu au fost singurele acuzații la adresa lui Ghislaine. Mai multe fete au susținut că aceasta a participat la abuzurile sexuale ale lui Epstein.

Cu toate astea, Ghislaine nu a fost niciodată acuzată penal. Explicația e foarte simplă. În 2007, Epstein a păcălit sistemul. Mai precis a încheiat o înțelegere de pomină cu procurorul șef pentru Miami. Nu numai că  a scăpat cu 13 luni de închisoare pentru niște acuzații care i-ar fi putut aduce condamnarea pe viață, dar înțelegerea practic stabilea că niciun complice a lui Epstein nu putea fi urmărit penal.

Mai mult de atât. în aprilie anul curent, o instanță de apel a confirmat acordul din 2007. În motivarea deciziei, judecătorii  au ținut să precizeze „nu este  un rezultat care ne place, dar este rezultatul pe care legea îl cere”.

Investigată de FBI, Maxwell se ascunde acum . În parte și din cauza faptului că după moartea lui Epstein, victimele miliardarului îi cer ei daune. Marea amenințare pare, însă, să vină din altă parte. De la acei oameni foarte bogați și puternici care nu doresc să se afle vreodată despre serviciile pe care i le-au solicitat lui Epstein. Iar Maxwell știe prea bine că riscă să împărtășească soarta lui Epstein dacă va spune adevărul.