Spor natural negativ în Franța, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial

Spor natural negativ în Franța, pentru prima dată de la Al Doilea Război MondialTurnul Eiffel. Sursă foto: Pixabay

Pentru prima dată de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Franța înregistrează un sold natural negativ. Datele oficiale arată că, în 2025, numărul deceselor l-a depășit pe cel al nașterilor, marcând un moment istoric în evoluția demografică a țării, informează Le Parisien.

Spor natural negativ în Franța, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial

Potrivit bilanțului demografic pentru 2025 publicat marți, 13 ianuarie, de Institutul Național de Statistică și Studii Economice (Insee), între lunile ianuarie și decembrie 2025 s-au înregistrat 645.000 de nașteri și 651.000 de decese. Diferența dintre cele două valori conduce la un sold natural în scădere cu 6.000 de persoane, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.

„Era inevitabil, dar nu ne așteptam să se întâmple atât de repede. Decesele au crescut conform așteptărilor, însă nașterile au scăzut mult mai rapid decât se anticipa, după o ruptură apărută în 2010, independent de Covid”, declara în decembrie, pentru Le Parisien, economistul Maxime Sbaihi, autorul volumului Les Balançoires vides.

Restaurant Paris

Restaurant Paris. Sursă foto: Pixabay

Scădere accentuată a natalității și fertilitate la minim istoric

Tendința de diminuare a numărului de nașteri continuă, arată Insee. Comparativ cu 2024, natalitatea a scăzut cu 2,1%, iar raportat la 2010 declinul ajunge la 24%. Indicatorul conjunctural al fertilității (ICF) a coborât la 1,56 copii per femeie, nivel extrem de scăzut.

Institutul precizează că trebuie să ne întoarcem până la finalul Primului Război Mondial pentru a regăsi valori similare: în 1918, ICF era tot de 1,56 copii per femeie, iar în 1916 ajunsese la 1,23. Insee mai subliniază că „ICF-ul bărbaților urmează aceleași tendințe”.

În același timp, vârsta medie a părinților la nașterea copiilor continuă să crească. Dacă în 2005 femeile aveau în medie 29,6 ani, iar bărbații 32,6 ani la nașterea unui copil, în prezent mediile au ajuns la 31,2 ani pentru mame și 34,1 ani pentru tați.

Numărul deceselor a crescut cu 1,5% într-un singur an

Numărul deceselor a crescut cu 1,5% într-un singur an, o evoluție explicată „în special de epidemia de gripă de iarnă, deosebit de virulentă în luna ianuarie”. Cu toate acestea, populația totală a Franței este estimată la 69,1 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026, în creștere cu 0,25% față de anul anterior, un avans susținut de fluxurile de imigrație.

O altă tendință este creșterea speranței de viață la naștere, care a ajuns la 85,9 ani pentru femei și 80,3 ani pentru bărbați, ambele valori fiind cu 0,1 ani mai mari decât în 2024. Franța se situează astfel favorabil la nivel european, speranța de viață a femeilor fiind printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, iar cea a bărbaților pe locul al zecelea.

În paralel, structura pe vârste a populației se apropie de un nou echilibru: persoanele de cel puțin 65 de ani reprezintă 22,2% din populație, aproape la același nivel cu cei sub 20 de ani, care constituie 22,5%. Diferența dintre cele două categorii, de doar 0,3%, contrastează puternic cu situația din 2006, când era de 8,7%.

Insee amintește că numărul persoanelor de peste 65 de ani este în creștere de peste trei decenii, fenomen accelerat după mijlocul anilor 2010, odată cu înaintarea în vârstă a generațiilor baby-boomului, dintre care cele mai vârstnice vor împlini 80 de ani în 2026.