Anchetă de proporții. Morți cu multe semne de întrebare la Spitalul Sf. Pantelimon București

Anchetă de proporții. Morți cu multe semne de întrebare la Spitalul Sf. Pantelimon București Spital. Sursa foto: Dreamstime.com

Procurorii au deschis o anchetă la Spitalul Sfântul „Pantelimon” din București, după ce s-au înregistrat mai multe decese suspecte, pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). În paralel, se derulează un control al Ministerului Sănătății. Anchetatorii vor să afle, dacă pacienții  ar fi murit din vina medicilor care le-ar fi redus o doză dintr-un medicament care reglează tensiunea arterială.

Anchetă la Spitalul Pantelimon din București. Morți suspecte pe bandă rulantă

spitalul pantelimon

Sursă foto: arhiva EVZ

În mod uimitor, în doar patru zile ar fi decedat 20 de pacienți pe secția ATI de la Spitalul Pantelimon din București, potrivit unor surse din interiorul unității medicale, citate de Antena3. 

Conducerea Spitalului Sfântul „Pantelimon” din București nu a oferit date suplimentare cu privire la decesele suspecte,  însă,  a menționat, pentru Antena 3, că va coopera cu organele de anchetă.

Conform cetățeanul.net, pacienții care au decedat în mod subit au avut diminuată doza de noradranlaină, chiar de către medici chiar dacă asistentele medicale s-ar fi împotrivit acestei dispoziții.

Ne puteți urmări și pe Google News

Noradrenalina este o substanță folosită pentru tratamentul pacienților care au nevoie de reglarea tensiunii. Dacă nu este administrată în mod corespunzător, bolnavii mor.

Ministrul Alexandru Rafila a trimis Corpul de Control la Spitalul Sf. Pantelimon din București

Alexandru Rafila

Alexandru Rafila Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a menționat, pentru Antena 3, că așteaptă concluziile Corpului de Control, pentru a vedea, dacă se confirmă informațiile apărute în presă, urmând să dispunp măsurile necesare. Conform normelor în vigoare, medicii pot răspunde pentru malpraxis(n.r. culpă medicală) independent de fapte penale.

Astfel, răspunderea personalului medical pentru daunele provocate pacienților poate fi: disciplinară, civilă (delictuală) și  penală. Suplimentar, în sarcina acestuia poate fi angajată și răspunderea civilă contractuală față de spitalul/unitatea sanitară în care își desfășoară activitatea, precum și răspunderea bazată pe prevederile Codului Muncii, tot față de angajator/unitățile medicale în care își desfășoară activitatea.

În cazul în care procurorii vor considera că pacienții au murit din cauza medicilor, ei pot fi acuzați de omor, conform Codului Penal în vigoare.

Verificări făcute de Ministerul Sănătății

„În urma sesizărilor primite de la directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon care se refereau la împiedicarea exercitării atribuților sale în cadrul spitalului, ministrul Sănătății a decis trimiterea Corpului de Control pentru verificarea aspectelor sesizate.

Totodată, în cursul zilei de 11.04.2024, managerul spitalului a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există informații provenite de la un asistent medical (nenominalizat), că în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secției ATI ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament. Conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secții care să verifice aspectele sesizate. De asemenea, și Corpul de Control al Ministrului Sănătății se va implica în verificarea acestor acuzații grave legate de siguranța pacienților.

Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală a mai fost în centrul unui scandal public, după ce asistentele au arătat modul dezastruos în care este pregătită haina bolnavilor, așa cum evz.ro a mai relatat.