Spectacolul anului în România. Celebrul John Malkovich, pe scena Teatrului Național din Timișoara

Spectacolul anului în România. Celebrul John Malkovich, pe scena Teatrului Național din Timișoara

Dublu nominalizat la Oscar, la Globul de Aur și pentru premiile BAFTA, celebrul actor John Malkovich va urca pentru prima dată pe o scenă de teatru din România, la Timișoara.

Teatrul Național din Timișoara continuă Anotimpurile FEST-FDR cu un eveniment unic, o premieră absolută pentru Timișoara și un moment de vârf al Capitalei Europene a Culturii. Joi, 20 iulie și vineri, 21 iulie 2023, de la ora 19:00, Teatrul Național prezintă spectacolul The Infernal Comedy/ COomedie infernală, avându-l ca protagonist pe celebrul actor american John Malkovich.

Dublu nominalizat la Oscar, la Globul de Aur și pentru premiile BAFTA, actorul a jucat în numeroase filme cu impact la nivel mondial. Amintim celebrul Dangerous Liaisons / Legături primejdioase sau Being John Malkovich, unde își interpretează propriul personaj.

Spectacol scris și regizat special pentru John Malkovich

The Infernal Comedy este un spectacol pe care autorul său, Michael Sturminger, care semnează și regia artistică, l-a scris special pentru celebrul actor, construind un dialog între limbajul vorbit și cel cântat, universul sonor – punctat de muzica lui Vivialdi, Mozart, Beethoven, Haydn, Weber, Gluck și Boccherini – fiind susținut de sopranele Susanne Langbein și Chen Reiss și de renumita orchestră Wiener Akademie Orchester, dirijată de Martin Haselbock, creator al conceptului muzical al spectacolului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Într-un solilocviu de pe linia invizibilă dintre cei vii și cei plecați, John Malkovich construiește autobiografia fictivă a criminalului în serie, acela care, în anii '90, a provocat o dezbatere aprinsă privind carisma și psihopatia.

Contribuția financiară a sponsorilor care, cu implicarea Asociației Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, au asigurat fondurile necesare prezentării acestui spectacol la Teatrul Național din Timișoara, reprezintă o treaptă de evoluție pentru dezvoltarea societății antreprenoriale moderne prin cultură, educație și civilizație”, transmit reprezentanții Naționalului timișorean.

Spectacolul este prezentat în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, parte din traseul Vocile orașului / Atelierul Identitate din cadrul Programului Cultural „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023” fiind finanțat din fonduri private.

Sursa foto: Reinhard Winkler