Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al 2-lea al turneului de la Miami, Ana Bogdan a părăsit competiția
- Nicolae Comănescu
- 22 martie 2023, 23:04
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a debutat cu o victorie la turneul WTA 1.000 de la Miami, miercuri, în timp ce Ana Bogdan a pierdut în prima rundă.
Sorana Cîrstea (32 ani, 74 WTA) a trecut de mexicanca Fernanda Contreras Gomez (25 ani, 179 WTA) cu 7-6 (8/6), 6-2, după exact două ore de joc.
Românca a fost condusă în primul set cu 3-1, 4-2 şi 5-3, a reuşit să salveze o minge de set şi să egaleze, 5-5, apoi, în tiebreak, a anulat alte două mingi de set, reuşind să se impună cu 8-6. În actul secund, după un început echilibrat, Cîrstea a preluat controlul şi s-a a câştigat clar, cu 6-2, după cinci ghemuri consecutive.
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al 2-la al turneului de la Miami, Ana Bogdan a fost eliminată
Cîrstea şi-a asigurat un cec de 30.885 de dolari şi 35 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe Caroline Garcia, numărul patru mondial. Cîrstea a învins-o săptămâna trecută pe franţuzoaică, cu 6-4, 4-6, 7-5, în optimi.
Ana Bogdan (30 ani, 60 WTA) a fost învinsă neaşteptat de americanca Robin Montgomery (18 ani, 193 WTA), cu 3-6, 6-3, 6-3, după două ore de joc.
Ana Bogdan a avut un început bun de meci, a câştigat primul set, dar apoi le-a pierdut pe următoarele două. Românca a reuşit 5 aşi, în timp ce Montgomery a încheiat cu 8 aşi şi 10 duble greşeli. Bogdan va primi pentru participare un cec de 18.660 de dolari şi 10 puncte WTA. Irina Begu s-a calificat marţi în turul secund la Miami Open, după 6-2, 7-5 cu filipineza Alexandra Eala (17 ani), conform Agerpres.
Tot miercuri, Irina Bara s-a calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Maribor (Slovenia), dotat cu premii totale de 40.000 de dolari, miercuri, după 6-2, 7-5 cu turcoaica Pemra Ozgen.
Bara (28 ani, 197 WTA), cap de serie numărul şapte, a avut nevoie de aproape două ore de joc (1 h 50 min) pentru a trece de Ozgen (36 ani, 292 WTA).
Românca se impusese şi în prima sa confruntare cu Ozgen, în 2014, la Mamaia, în primul tur, cu 4-6, 6-0, 6-0. Următoarea adversară a româncei va fi rusoaica Tatiana Prozorova (19 ani, 311 WTA).
La dublu, Irina Bara şi Andreea Mitu s-au calificat în sferturi, fază în care vor juca împotriva britanicelor Maia Lumsden/Emily Webley-Smith, favoritele numărul patru.