Somalia moare de foame, se estimează că este vorba de cea mai mare foamete care a existat vreodată

Somalia moare de foame, se estimează că este vorba de cea mai mare foamete care a existat vreodată Sursa foto: dreamstime.com

Somalia se confruntă cu ceea ce probabil va fi cea mai gravă foamete din toate timpurile. Starea de urgența din cauza secetei, declarată în noiembrie 2021, a lăsat țara fără ploaie timp de patru sezoane, la care cu siguranță se va adăuga un altul.

 Șase milioane și 400 de mii de oameni nu au acces la apă și canalizare, iar condițiile din taberele de refugiați sunt din ce în ce mai proaste. Singura modalitate de limitare a pagubelor este un răspuns umanitar la înălțime.

Reprezentantul Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură în Somalia, Etienne Peterschmitt, a explicat că ''nu trebuie să așteptăm ca foametea să fie declarată oficial pentru a acționa''. ''Știm că până în momentul în care a fost declarată oficial marea foamete din 2011, mai mult de jumătate din totalul victimelor acelei tragedii muriseră deja'', spune el.

Problema persoanelor strămutate în interior

Biroul pentru Coordonarea afacerilor umanitare a Națiunilor Unite a raportat în perioada iulie-august o creștere cu 18% a numărului de persoane strămutate în țară, numărul total al acestora depăşind acum un milion.

Ne puteți urmări și pe Google News

''Actuala secetă este cea mai gravă din ultimii patruzeci de ani: a afectat aproximativ 7,8 milioane de oameni, adică aproximativ jumătate din populația somaleză, însă 90% din țară se confruntă cu o secetă extremă'', a continuat Peterschmitt.

În această situație, femeile sunt printre cele mai vulnerabile. ''Fetele şi femeile sunt constrânse să parcurgă distanțe mult mai mari pentru a avea acces la apă și la adăpost, ceea ce le face și mai vulnerabile la violența bazată pe gen'', ne spune reprezentantul FAO, notează it.euronews.com.

(Traducerea Rador)