Numirea unui civil la conducerea Ministerului Apărării Naționale pare astăzi o normalitate, dar acum exact 25 de ani părea o ciudățenie, cam ca femeia cu barbă sau siamezii circurilor ambulante. Pe 6 martie 1994, după ce postul a fost părăsit de ultimul militar care a condus ministerul, generalul Niculae Spiroiu, premierul de atunci, Nicolae Văcăroiu, l-a desemnat pe diplomatul Gheorghe Tinca să preia funcția.

Momentul era unul foarte încurcat. Ca și astăzi, tema principală a atacurilor politice era ”ruperea de ruși”, dar dacă astăzi taberele sunt atât de amestecate din cauza intereselor economice ale partenerilor din UE, atunci lucrurile erau mai clare: erai cu NATO și UE sau cu Federația de la Răsărit.

Coaliția de guvernare care susținea cabinetul Văcăroiu era formată (neoficializată, dar transparentă) din PDSR, Partidul România Mare, Partidul Socialist al Muncii și Partidul Unității Națiunii Române. Președinte era Ion Iliescu care, în 1991, semnase un tratat cu Rusia, dar acesta nu fusese ratificat în Parlament.

Pe de altă parte, în ianuarie 1994, România semnase Parteneriatul pentru Pace, primul pas spre intrarea în NATO, o mișcare privită cu multă dușmănie de ruși. Parteneriatul însemna mult. Pe lângă dislocarea de forțe, pentru misiunile de menținere a păcii, el implica și mari cheltuieli pentru schimbarea întregului arsenal militar, conceput pentru cooperarea din defunctul Tratat de la Varșovia, structura militară a Blocului comunist, toate pe fondul crizei economice produsă de trecerea de la un sistem economic la altul.

Gheorghe Tinca, venit din rândurile Ministerului Afacerilor Externe avea de condus Apărarea în acele vremuri tulburi. Normal, americanii erau preocupați de fiecare mișcare a sa, interpretau fiecare declarație publică, orice comunicat al ministerului, întâlnirile la care participa sau pe care le găzduia.

Din telegramele CIA desecretizate privind acea perioadă, se observă cum ministrul făcea obiectul analizelor din ”centrala” CIA, miza nefiind, evident, persoana sa, ci descifrarea mișcărilor internaționale pe care urma să le facă România. Tinca a fost ministru până în decembrie 1996.

Ministrul civil, prins între NATO, Rusia, Ucraina și confl ictele din Moldova și Iugoslavia

Prima informare despre ministrul Gheorghe Tinca datează din 17 mai 1994 și este un portret cât mai complet făcut din informații culese din România, de la persoanele care îl cunoșteau sau din surse deschise. ”Fișa” este cel mai probail un instructaj pentru americanii cu care urma să se întâlnească diplomatul român pentru discuții bilaterale. Astfel de fișeportret se întocmesc frecvent pentru a ușura munca oficialului care are întâlnirea.

Reproduc documentul, cât mai fidel, cu mențiunea că unele mici fragmente au rămas secrete:

„Gheorghe Tinca (fonetic TEENkuh) Ministrul Apărării Naționale (din martie 1994) Mod de adresare: „domnule ministru”

Primul ministru civil al Apărării din ultimele cinci decenii, Gheorghe Tinca este foarte apreciat. Diplomat profesionist, orientat spre Occident (…) Tinca aduce în noua sa funcție mai mult de 25 de ani de experiență la Ministerul Afacerilor Externe și recomandări puternice pe controlul înarmării sau afaceri multilaterale, subiecte care par a fi principale pe agenda sa. Prim-ministrul Nicolae Văcăroiu l-a ales pe Tinca pentru postul de la Apărare, parțial și pentru că nu este politician (apolitic), pentru a ajuta la dosarul României pentru a fi admisă în NATO și în alte structuri Occidentale, (…) Văcăroiu a declarat public faptul că a desemnat un civil la ministerul Apărării pentru a ajuta România să vină în întâmpinarea cerințelor impuse de Consiliul Europei.

(…) Tinca a făcut o trecere ușoară spre noua sa funcție. (…) el s-a bazat pe mult-respectatul său predecesor pentru a îi facilita primele întâlniri cu ofițeri cu funcții de comandă sau cu delegațiile militare străine. De la desemnare, el a fost un susținător ferm ca România să fie membră a Parteneriatului pentru Pace, lucru manifestat în ieșirile sale publice și în discuții (…). El a mers în Marea Britanie și în Belgia pentru a promova cooperarea militară, potrivit relatărilor din presă.

O analiză (…) a comunicatelor de presă oficiale conține următoarele informații biografice. Tinca s-a născut pe 21 septembrie 1941 în București. A absolvit Facultatea de Drept a Universității București, în 1964, și apoi a studiat relațiile internaționale (1965-1966). A trecut prin rangurile MAE, fiind trimis la post în Geneva (1972-1979) și New York (1982-1987), dar și prin câteva însărcinări ale MAE în conducerea organizațiilor internaționale. În 1991 a fost numit secretar de stat pe probleme de control al înarmării și dezarmare. Tinca a fost și secretar de stat pentru Orientul Mijlociu, Africa și America Latină și, în același timp, a fost director pentru afaceri multilaterale, din ianuarie 1993 până a primit însărcinarea actuală.

Tinca și soția sa, Ileana- Rodica, au doi copii. Vorbește franceza și engleza (…).”

„Probleme acasă, caută prieteni peste hotare”

Următoarea telegramă este din 8 iunie 1994. Nu mai era nevoie de o fișă-portret, deja ministrul intrase în problemele unei Armate prinsă între trecutul de membru al Tratatului de la Varșovia și planurile de a intra în NATO. Analiza poartă numele: ”Ministrul român al Apărării – probleme acasă, caută prieteni peste hotare”. Agenții de la București au strâns mai multe date și Biroul European de Analiză al CIA a redactat următorul document:

„Noul ministru civil al Apărării trebuie să se descurce într- un sistem politic tot mai controversat și cu un buget al apărării tot mai scăzut, dar în paralel caută să întărească legăturile cu NATO și să îmbunătățească relațiile cu Rusia și Ucraina.

Tinca, un diplomat experimentat, care a lucrat la ONU la începutul anilor ’80, l-a înlocuit în martie pe popularul general Niculae Spiroiu, care a căzut victima unor atacuri violente și prelungite din partea presei naționaliste. Tinca (…) a fost susținut pentru această funcție de partidul lui Ion Iliescu, Partidul Democrației Sociale din România (PDSR – urmașul FSN și strămoșul PSD n.n.).

-PDSR, un partid al foștilor comuniști, are majoritatea în Parlamentșiconduceocoaliție informală cu partide extremiste și ultranaționaliste.

Tinca se pare că este un susținător al prezenței active a României în cadrul Parteneriatului pentru Pace și de aderare la NATO.

-El împărtășește îngrijorarea elitelor cum că securitatea națională ar fi amenințată dacă rivalul regional, Ungaria, ar intra în NATO înaintea Bucureștiului. (Ungaria chiar a fost acceptată înaintea noastră în NATO, în 1999, România aderând abia în 2004 n.n.)

România a demonstrat susținerea sa pentru Parteneriatul pentru Pace fiind prima țară care a semnat documentul cadru. Pentru a își susține opțiunea pentru NATO, militarii fac pași pentru îmbunătățirea capacității forțelor de menținere a păcii și în stabilirea legăturilor cu militarii din țările vestice.

-Bucureștiul cooperează cu Varșovia pentru antrenarea unităților românești desemnate pentru misiuni de menținere a păcii sau de intervenție rapidă. Militarii români au furnizat spitale de campanie în timpul războiului din Golful Persic și Somalia.

-România a găzduit în aprilie reuniunea SACEUR (comandamentul NATO și al aliaților din Europa n.n.) și o reuniune cu ministrul francez al Apărării, la începutul lunii iunie.

Capacitatea Bucureștiului de a ridica militarii la standardele NATO va rămâne, totuși, condiționată de problemele economice ale României.

-Presa relatează că Parlamentul a respins bugetul propus de Tinca pentru 1994, în care ceruse o creștere a fondurilor tocmai pentru a susține Parteneriatul pentru Pace.

-Întreprinderile militare controlate de ministerul Apărării au suferit din cauza scăderii achizițiilor și un oficial a avertizat asupra disponibilizărilor care vor urma. Tinca lucrează deasemenea pentru a diminua sentimentul de izolare al Bucureștiului, încercând să îmbunătățească relațiile cu Moscova și Kievul, potrivit relatărilor de presă.

-Apariția, iarna trecută, a forțelor de pace rusești în Bosnia au întărit grijile României prin apariția a două focare de instabilitate produse de prezența militară rusească – fosta Iugoslavie la granița de Vest și Moldova în Est.

-Tinca i-a primit pe miniștrii apărării din Rusia și Ucraina pentru a discuta despre cooperare și comerțul cu piese de schimb (…). Aproape sigur Tinca împărtășește îngrijorarea Bucureștiului privind Iugoslavia.

-Bucureștiul a cooperat pentru impunerea sancțiuniloreconomiceîmpotriva Serbiei, subminându-și relația cu un aliat tradițional, totul făcând parte din planul de a își întări legăturile cu Occidentul.

-Oficialii sunt îngrijorați că România are de-a face cu aceleași probleme care au lovit fosta Iugoslavie – minorități naționale nemulțumite și dispute mocnite la graniță.”

Te-ar putea interesa și: