Social

Știri din domeniul social din România: educație, sănătate, comunitate și probleme care influențează viața de zi cu zi.

„InOvaţii”, celebrităţile teatrului se reunesc la Sibiu

„InOvaţii”, celebrităţile teatrului se reunesc la Sibiu

Constantin Chiriac, directorul festivalului şi al Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu anunţă, într-un interviu EVZ, „cel mai important festival anual de teatru din România”, care se va desfăşura între...

Arbitrul Dan Roşu, audiat

Arbitrul Dan Roşu, audiat

În această dimineaţă, arbitrul Dan Roşu s-a prezentat la sediul DNA Argeş, unde a fost audiat, ca martor, în cazul de corupţie din arbitrajul românesc. Roşu a ieşit de la...

Alertă cu bombă la două gări din Budapesta

Alertă cu bombă la două gări din Budapesta

Gara de Est (Keleti) şi cea de Sud (Deli) din Budapesta au fost evacuate în această dimineaţă, din cauza unei alerte cu bombă, informează Mediafax. Un purtător de cuvânt al...

Maia Morgenstern, în război cu teatrele instituţionalizate

Maia Morgenstern, în război cu teatrele instituţionalizate

Actriţa a primit avertisment de la Teatrul Naţional, unde este angajată, pentru faptul că a lipsit trei luni de pe prima scenă a ţării. În replică, Maia Morgenstern a trimis...

De unde aveţi banii?

De unde aveţi banii?

Primarii Capitalei au intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), deoarece fie deţin averi nejustificabile în comparaţie cu veniturile obţinute, fie că se află în situaţii de incompatibilitate cu...

Numerele bucureştenilor, mai bogate cu o cifră

Numerele bucureştenilor, mai bogate cu o cifră

Plăcuţele de înmatriculare ale maşinilor înscrise în Capitală vor avea trei cifre din această vară. Asta din cauză că tot mai mulţi bucureşteni îşi cumpără autovehicule, iar poliţiştii vor epuiza,...

ÎPS Teodosie, pârât la DNA

ÎPS Teodosie, pârât la DNA

Încurajaţi de dezvăluirile din presă, în care Arhiepiscopul Tomisului este suspectat de corupţie, preoţii constănţeni, unii excomunicaţi, au început pelerinajul la DNA. Nu mai puţin de 26 de preoţi din...

Penescu, creşterea şi descreşterea căluşarului milionar | VIDEO

Penescu, creşterea şi descreşterea căluşarului milionar | VIDEO

PENESCU RĂMÂNE ÎN AREST. Judecătorii Curţii de Apel Piteşti au acceptat recursul procurorilor DNA şi au prelungit mandatele de arestare cu încă 29 de zile. Judecătorii Curţii de Apel Piteşti...

Pensia de agricultor, 1% din cea de judecător

Pensia de agricultor, 1% din cea de judecător

Bătrâni care au muncit o viaţă pâmântul vor primi pensii de 350 de lei lunar, în timp ce magistraţii huzuresc pe zeci de mii de lei. Mii de bătrâni care...

Parcul Brezoianu va renaşte de patru ori mai mare

Parcul Brezoianu va renaşte de patru ori mai mare

Poziţia oficială a Ministerului Culturii, cu privire la controversele iscate de anunţul construirii Monumentului Holocaustului pe locul în care acum se află Parcul Brezoianu, nu a întârziat să apară. Potrivit...

Un tânăr aflat în moarte cerebrală a salvat trei vieţi

Un tânăr aflat în moarte cerebrală a salvat trei vieţi

Un tânăr din Caraş-Severin, ajuns în comă la spital, a salvat alte trei vieţi, după ce rinichii şi ficatul i-au fost prelevate ieri şi transplantate altor pacienţi. Două echipe de...

Generalul Stănculescu, liber un an pentru tratament

Generalul Stănculescu, liber un an pentru tratament

Victor Stănculescu, condamnat la 15 ani de închisoare pentru reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei de la Timişoara, este liber timp de un an pentru a se trata într-un spital specializat....

Au fost aleşi profesorii Bologna

Au fost aleşi profesorii Bologna

„Pasionat de educaţie, un gânditor, răspunde nevoilor morale, etice ale studenţilor.” Acesta este, pe scurt, profilul a 123 de profesori universitari, dintre cei 450 participanţi la competiţie, care au primit...

Mai multe locuri în grădiniţe

Mai multe locuri în grădiniţe

SUPLIMENTARE. Prin extinderea unor grădiniţe, cumpărarea de primărie a unor clădiri şi mansardarea celor deja existente s-au câştigat 3.700 de noi locuri pentru înscrierile la grădiniţă, care încep pe 15...

Filialele Bibliotecii Metropolitane, închise temporar

Filialele Bibliotecii Metropolitane, închise temporar

MODERNIZARE. Filialele Bibliotecii Metropolitane București vor fi închise pentru a fi informatizate. „Unitățile au fost închise luni și vor rămâne așa până spre sfârșitul anului, când sistemul, care le va...

„Salvați copiii” de la analfabetism

„Salvați copiii” de la analfabetism

APEL. Românii sunt fruntași la analfabetism, iar peste jumătate dintre adolescenți au abilități reduse de a citi și de a scrie, arată un raport de monitorizare al Comisiei Europene din...

Începe un Cannes „de groază”

Începe un Cannes „de groază”

START. Festivalul de pe Coasta de Azur, care debutează astăzi, se anunţă cel mai „sângeros” din istoria recentă a evenimentului, cu mai multe thriller-uri şi filme horror în program. Al...

Aylin Cadâr, alături de Mălăele

Aylin Cadâr, alături de Mălăele

ROL. La Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), va avea loc, sâmbătă, premiera spectacolului „Lecţia”, de Eugene Ionesco. Horaţiu Mălăele este şi regizor, dar şi interpretul rolului principal (el...

Închisoare pentru fostul primar din Jucu

Închisoare pentru fostul primar din Jucu

Fostul primar al „comunei – Nokia”, Jucu, a fost condamnat azi de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare, cu executare, pentru infracţiunea de luare de mită. Petru...

Stănculescu: "Aveam două variante: liber sau aici şi apoi la cimitir"

Stănculescu: "Aveam două variante: liber sau aici şi apoi la cimitir"

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a admis, astăzi, cererea lui Victor Athanasie Stănculescu de suspendare a executării pedepsei de 15 ani la care fusese condamnat şi a dispus ca, timp de...