ÎPS Teodosie, pârât la DNA

ÎPS Teodosie, pârât la DNA

Încurajaţi de dezvăluirile din presă, în care Arhiepiscopul Tomisului este suspectat de corupţie, preoţii constănţeni, unii excomunicaţi, au început pelerinajul la DNA.

Nu mai puţin de 26 de preoţi din Bucureşti şi Constanţa au depus contestaţii la adresa actualui Arhiepiscop al Tomisului, ÎPS Teodosie, începând din perioada în care era Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. De altfel, plângeri la DNA împotriva înaltului arhiereu au fost depuse încă din anul 2007. În ultimele zile însă, fenomenul a luat amploare şi aproximativ 15 persoane - preoţi, rude sau ctitori - au ajuns la sediul procurorilor anticorupţie. Din spusele reclamanţilor, plângerile ar urma să fie comasate.

Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie este cercetat penal pentru luare de mită şi complicitate la fals intelectual, iar dosarul său a fost declinat Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce Arhiepiscopia Tomisului a confirmat, săptămâna trecută, că ierarhul face parte din înaltul cler al Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Iniţial, Parchetul Tribunalului Constanţa se autosesizase în urma unui articolul apărut în cotidianul „România liberă”. Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, este primul înalt ierarh ortodox cercetat penal, de după anul 1990. „Biserica este autonomă” Sfătuit de avocaţi, Arhiepiscopul Tomisului refuză să facă declaraţii. Ieri, a spus, în treacăt, că nu comentează filmul prezentat de „România liberă”, pe care nici nu l-ar fi văzut. Despre cei care au făcut plângere la DNA, a spus doar „Dumnezeu să-i ierte!”. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, Eugen Tănăsescu, avea însă pregătite dosarele preoţilor care făcuseră plângeri la DNA.

„Este posibil să dorească răzbunare pentru că dânşii au avut sau au probleme disciplinare în arhiepiscopie. De aceea există organe ale statului abilitate să cerceteze dacă plângerile sunt reale sau nu. Probabil că asta va face şi DNA. De asemenea, orice om are dreptul să-i placă sau nu de Prea Sfinţitul Teodosie”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei.

Tănăsescu susţine că, de fapt, „aceste acţiuni în justiţie sunt o coaliţie a răului şi ÎPS Teodosie este doar un cap de pod într-o campanie care va răscoli presa în continuare, este doar începutul”. Faţă de presupusele acuze de corupţie, de luare de mită, el spune: „Este o greşeală să socoteşti donaţia către Biserică drept şpagă, şpaga presupune o condiţionare şi, în fond, Biserica, într-un fel, este autonomă”.

„Este o greşeală să socoteşti donaţia către Biserică drept şpagă, şpaga presupune o condiţionare.” Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului

ACUZAŢII „Şi-a mângâiat barba cu banii”

Printre cei care au făcut plângere la DNA se află ctitorul unei biserici din Eforie Nord, Florentin Leica, care a investit peste 500.000 dolari, în 2001, în construirea lăcaşului de cult. A pus o singură con diţie: ca preotul paroh Vasile Guriţă, care a pus umărul la construirea bisericii, „de la temelie”, să slujească a colo. În luna decembrie 2008, însă, însoţit de trupe DIAS şi agenţi de pază, ÎPS Teodosie a descins la Eforie şi l-a înlocuit de preotul paroh. Când scandalul a ajuns în presă, l-a caterisit. „Nu mai putem da înapoi, ne jertfim pe altarul corupţie, lumea trebuie să ştie ce face Preaînaltul”, spune preotul Guriţă, care a făcut plângere la DNA.

Tot el susţine că a fost de două ori la ÎPS Teodosie, împreună cu Florentin Leica. Voiau să-l convingă să-i lase să instaleze bănci în biserică. „Ctitorul i-a dat câte 500 de dolari şi Preaînaltul i-a luat, ba chiar şi-a mângâiat barba cu ei înainte de a-i băga în buzunar”, mai spune el. „I-a adus pe toţi la sminteală. A dat preoţii afară din biserici, a făcut împrumuturi bancare în numele său de mirean, Macedon Petrescu, şi altele ca Teodosie Snagoveanul, i-a pus pe preoţi să semneze în alb, a girat până şi cu pa la tul arhiepiscopal şi casa parohială.

Toate documente sunt depuse la DNA. Eu în ţeleg ca un ierarh să-l slu jească pe Domnul Iisus, nu să facă afaceri”, spune Florentin Leica. Toţi banii s-ar fi dus la construirea Mănăstirii Arinii Dornei, din Suceava, care aparţine Arhiepiscopiei Tomisului. Ionela Mustaţă, fost jurist la Arhiepiscopia Tomisului, susţine că împotriva lui ÎPS Teodosie sunt depuse 26 de contestaţii din partea unor preoţi din Bucureşti şi din Con stan ţa. „Decizia Prea Fericitului Daniel va fi grabnică şi dreaptă, s-au adunat prea multe”, speră femeia.

Ea este soţia fostului preot paroh de Băneasa, Marius Mustaţă, caterisit pentru că a cerut bani pentru plata muncitorilor care au ridicat Mănăstirea Arinii Dornei şi cele câteva hoteluri de lux din incintă. Familia Mustaţă a depus plângere la DNA împotriva lui ÎPS Teodoise pentru abuz în serviciu şi acte de corupţie încă din anul 2007.

Ne puteți urmări și pe Google News