Situație demnă de scenariul unui film în Penitenciarul Aiud. Un deținut și-a scris planul de evadare pe o bucată de cearșaf

Situație demnă de scenariul unui film în Penitenciarul Aiud. Un deținut și-a scris planul de evadare pe o bucată de cearșaf Sursa foto: Penitenciar Aiud / Site-ul oficial al instituției

Un deținut de la Penitenciarul Aiud și-a scris planul de evadare pe o bucată de cearșaf. Acesta și-a notat toți pașii pentru a evada, însă nu a mai reușit să îl pună în aplicare. Cum a fost prins deținutul condamnat la aproape 30 de ani de închisoare pentru omor și tentativă de omor.

Un caz demn de un scenariu de film a avut loc în Alba. Un deținut a scris pe o bucată de cearșaf „Planul de evadare Aiud”, unde erau notați toți pașii pentru a putea scăpa din închisoare.

Bărbatul care a plănuit o evadare spectaculoasă din Penitenciarul Aiud este condamnat la aproape 30 de ani de închisoare pentru omor și tentativă de omor. Tentativa de evadare a fost comisă în martie 2018, însă abia cinci ani mai târziu a fost judecat și pedepsit.

Condamnat pentru omor în Galați și tentativă de omor în Dâmbovița, bărbatul s-a aflat în perioada 19 martie – 30 martie 2018 în executarea pedepsei în Penitenciarul Aiud din Alba, fiind încadrat în regim de maximă siguranță.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În perioada care precede nopții de 28 spre 29 martie 2018, inculpatul a întocmit un plan în vederea evadării din Penitenciarul Aiud, desenând o schiță pe o bucată de material textil, ruptă dintr-un cearșaf, pe care a inscripționat Plan de evadare Aiud și și-a notat pe aceasta pașii de urmat după ieșirea din camera de detenție.

În continuare, în noaptea de 28 spre 29 martie 2018, a scos o tijă care măsura aproximativ 50 cm, din sistemul de închidere al geamului camerei de deținere, pe care l-a distrus, și cu ajutorul căreia a dislocat tencuiala și bucăți mici de cărămidă de sub rama geamului, respectiv de lângă gratiile de fier montate la acel geam, pentru a slăbi sistemul de siguranță de la fereastră. Înspre dimineața zilei de 29.03.2018, inculpatul s-a oprit din activitatea infracțională, a ascuns tija metalică și schița întocmită, având intenția ca în nopțile următoare să continue, până reușea dislocarea gemului și să evadeze din starea de deținere”, au susținut anchetatorii, potrivit ziarulunirea.ro.

Ce a stricat „Planul de evadare din Aiud”

Planul bărbatului nu a mai putut fi dus la îndeplinire. A doua zi dimineață, pe 29 martie 2018, a fost efectuată o percheziție în camera unde era cazat, individual, deținutul, în baza unui plan de acțiune întocmit la nivelul Penitenciarului Aiud.

În timpul perchezițiilor, a fost găsită tija metalică ascunsă sub pat. Sub salteaua patului, a fost identificată și bucata de cearșaf pe care era notat întregul plan de evadare. Deținutul a susținut că nu dorea să evadeze, ci doar să fie schimbat regimul de executare. Instanța de judecată a considerat că declarația bărbatului este mincinoasă.

Bărbatul se află în închisoare din 2015 și avea de executat 23 de ani de detenție după ce și-a omorât vecina, o bătrână de 70 de ani. În 2018, bărbatul a încercat o nouă tentativă de omor, chiar în penitenciar. El și-a lovit colegul de celulă cu un televizor în cap pentru că acesta cerea în mod insistent țigări.

Apoi, în 28 februarie 2023, bărbatul a mai primit un supliment de pedeapsă, pentru tentativă la evadare și distrugere, acesta urmând să stea după gratii 9 ani, 1 lună și 7.402 de zile, adică aproape 30 de ani.