UE schimbă regulile privind medicamentele. Ce ne așteaptă

UE schimbă regulile privind medicamentele. Ce ne așteaptă Sursa foto: Arhiva EVZ

Consiliul Uniunii Europene a adoptat marţi un regulament de modernizare şi simplificare a structurii taxelor plătite Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA).

Medicamente în UE. Se consideră că noile norme vor asigura o finanţare adecvată pentru EMA. Totodată, vor asigura şi un sprijin suficient care să le permită autorităţilor naţionale competente să îşi îndeplinească sarcinile de evaluare ştiinţifică.

Ce prevede noul regulament privind sistemul de medicamente în UE

Noul regulament instituie trecerea de la un sistem forfetar la un sistem de taxe bazat pe costuri. Se consideră că noile reguli vor asigura sustenabilitatea reţelei europene de reglementare formate din EMA şi autorităţile naţionale abilitate. Furnizând o bază financiară solidă pentru susţinerea operaţiunilor acestora.

De asemenea, noul regulament face sistemul de medicamente mai flexibil şi mai adaptabil la nevoile viitoare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Regulamentul include dispoziţii privind actualizarea taxelor sau adaptarea acestora la circumstanţele în schimbare. Simplifică legislaţia existentă şi asigură fuziunea, într-un singur instrument juridic, a conţinutului celor două regulamente actuale privind taxele aferente activităţilor de farmacovigilenţă şi altor activităţi decât farmacovigilenţa.

Industria de medicamente are cifre de afaceri de miliarde de lei, in România.

ISursa: Arhiva EVZ

Ce a determinat UE să schimbe regulile

Pandemia de Covid -19 a determinat autorităţile de la Bruxeless'să revadă sistemul de medicamente.

„În ultimii ani, Agenţia Europeană pentru Medicamente şi autorităţile naţionale competente au depus eforturi susţinute şi neîntrerupte pentru a asigura vaccinuri şi medicamente sigure pentru toţi cetăţenii UE. Pe tot parcursul pandemiei de COVID-19, precum şi ulterior.

Noul regulament şi noul sistem de taxe vor oferi un sprijin suplimentar pentru operaţiunile şi sarcinile acestora'', a declarat, în numele preşedinţiei belgiene a Consiliului UE, Frank Vandenbroucke, vicepremier şi ministru al afacerilor sociale şi sănătăţii publice în guvernul federal al Belgiei.

Antibiotice Iași, cel mai mare producător de medicamente cu capital românesc

Sursa foto: arhiva EvZ

Cum a fost elaborat noul sistem de medicamente în UE

Pe 13 decembrie 2022, Comisia Europeană a publicat o propunere de regulament de revizuire a actualului sistem de taxe al EMA.

După stabilirea poziţiilor lor respective, Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European au lansat negocieri la 5 septembrie şi, până la sfârşitul lunii, au ajuns la un acord provizoriu cu privire la forma finală a regulamentului.

Regulamentul urmează să fie semnat şi publicat în Jurnalul Oficial al UE. El va intra în vigoare în prima zi după publicare şi va deveni aplicabil la 1 ianuarie 2025. Abrogând cele două regulamente anterioare privind sistemul de taxe al EMA.