Sistemul financiar internațional, în pragul colapsului. Evenimentele majore care au avut loc în ultimii ani aduc dezastrul

Sistemul financiar internațional, în pragul colapsului. Evenimentele majore care au avut loc în ultimii ani aduc dezastrulSursă: Alain Lacroix | Dreamstime.com

Piețele financiare internaționale s-au confruntat cu mai multe tulburări masive în ultimele luni. În SUA au fost anunțate două dintre cele mai mari falimente din istorie, iar banca elvețiană Credit Suisse este în pragul colapsului. Aceasta din urmă a fost cumpărată de rivala sa, UBS Group, tranzacție concepută de autoritățile din Elveția.

Sistemul financiar internațional este în pragul unui colaps. În ultima lună, mai multe evenimente au avut loc în acest segment. Două mari bănci din SUA au anunțat falimentul. Este vorba despre Silicon Valley Bank (SVB) și Signature Bank. Aceste falimente au fost resimțite atât la nivel național, cât și internațional.

După cele două falimente din SUA, o altă tulburare a avut loc în sistemul financiar internațional. Banca elvețiană Credit Suisse a fost la un pas de prăbușire, însă  autoritățile au decis ca aceasta să fie cumpărată de urgență de cel mai mare rival al său, UBS Group.

Astfel de situații tulbură apele iar investitorii sunt îngrijorați că economiile globale vor avea de suferit în cazul în care fenomenul ratelor mai mari ale dobânzilor va fi adoptat și de alte bănci. Din cauza evenimentelor din ultimele luni, specialiștii se tem că ar putea urma o nouă criză financiară la nivel mondial.

7 crize financiare care au avut loc în ultimii ani

1. SUA - Criza de economii și împrumuturi

De-a lungul anilor 1980, în SUA, peste 1.000 de instituții de economii și împrumut (S&L) au fost distruse din cauza unei crize puternice. Costurile contribuabililor au ajuns la 124 de miliarde de dolari în acea perioadă. Criza a pornit de la împrumuturile imobiliare vulnerabile și comerciale acordate de S&L, după ce Statele Unite au eliminat plafoanele dobânzilor la împrumuturile și depozitele lor.

2. Criza obligațiilor junk

Piața obligațiunilor junk s-a bucurat de o creștere puternică timp de aproximativ 10 ani, însă a căzut la sfârșitul anilor 1980. Prăbușirea a avut loc în urma unei serii de majorări ale ratei dobânzii de către Rezerva Federală. Michael Milken, un finanțator american, a ajutat la popularizarea instrumentului financiar, mulți folosindu-l ca o modalitate de finanțare a achizițiilor cu efect de levier. Oferta a depășit cererea, iar piața s-a redus. Finanțatorul american a fost acuzat de ilegalităţi cu instrumente financiare și de raportate. Pentru faptele sale, el a făcut 22 de luni de închisoare și a plătit o amendă de 200 de milioane de dolari.

3. Mexic - criza peso

În anul 1994, peso, moneda Mexicului, s-a devalorizat după ce deficitul de cont curent al țării a crescut și rezervele sale internaționale au scăzut. Țara a avut nevoie de sprijin financiar extern din partea Fondului Monetar Internaţional şi un ajutor de 50 de miliarde de dolari din partea Statelor Unite pentru a trece peste această criză.

4. Asia- criza valutară

În a doua jumătate a anilor 1990, o ieșire masivă de capital din economiile asiatice a pus presiune asupra monedelor din regiune, necesitând sprijin guvernamental. Criza a început în Thailanda, autoritățile fiind nevoite să devalorizeze bahtul thailandez după luni de zile în care au încercat să apere corelarea monedei cu dolarul. Din cauza acestei situații și-a epuizat rezervele valutare. Fenomenul s-a extins repede pe piețele financiare din Indonezia, Coreea de Sud și Malaezia. Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială au intervenit cu pachete de salvare în valoare de peste 100 de miliarde de dolari pentru țările afectate.

5. Criza fondului american Long Term Capital Management (LTCM)

Acest fond speculativ a pierdut peste 4 miliarde de dolari într-o perioadă de câteva luni, din cauza crizei asiatice și a unei crize financiare ulterioare din Rusia. Acest fenomen de pe piața financiară a avut loc în 1998, când fondul a suferit pierderi majore după ce Rusia a intrat în incapacitate de plată a datoriilor și și-a devalorizat moneda. Banca Rezervei Federale din New York a intervenit în această criză, oferind un ajutor privat de 3,5 miliarde de pentru LTCM, iar Rezerva Federală a redus ratele dobânzilor de trei ori în lunile următoare.

6. Criza financiară globală

Fenomenul a avut loc în 2008 și a fost provocat de împrumuturile riscante acordate debitorilor instabili, care au început să îşi piardă din valoare după ce băncile centrale au majorat ratele dobânzilor în perioada premergătoare crizei. Multe companii au investit în obligațiuni ipotecare riscante, care au proliferat în anii precedenți. Mai mulți giganți de pe Wall Street s-au prăbușit, printre aceștia fiind și Bear Stearns şi Lehman Brothers.

Criza economică globală din 2008 a cuprins și gigantul de asigurări American International Group (AIG.N), care a avut nevoie de un ajutor de 180 de miliarde de dolari. Washington Mutual a fost închis, fiind considerat cel mai mare faliment din istoria băncilor americane.

7. Criza datoriilor europene

Criza financiară globală din 2008 a dus la creșterea datoriilor în unele dintre marile economii europene și s-a pierdut încrederea în mai multe afaceri din regiuni. Grecia a fost una dintre cele mai afectate țări, asta pentru că principalele sale industrii de transport maritim și turism au fost sensibile din punct de vedere economic, potrivit știripesurse.ro.