Simona Halep, discriminată! Ar fi fost altfel scandalul de dopaj dacă nu era româncă?!?

Simona Halep, discriminată! Ar fi fost altfel scandalul de dopaj dacă nu era româncă?!? Simona Halep. Sursa foto: arhiva EVZ

Dumitru Dragomir a declarat că Simona Halep nu ar mai fi fost amânată în scandalul de dopaj dacă nu era româncă. El consideră că Federația Internațională de Tenis nu o respectă pe jucătoarea de tenis.

După Ion Țiriac, Dumitru Dragomir a declarat că Federația Internațională de Tenis întârzie sentința în cazul de dopaj al Simonei Halep pentru că este româncă. Au trecut șapte lungi de când fostul lider WTA a fost depistată pozitiv la US Open și nici acum nu a primit un răspuns concret.

Dumitru Dragomir a mai spus că Simona Halep nu merita să fie tratată așa, mai ales după toate victoriile avute.

„Dacă nu ar fi româncă, se judeca în două luni sau în cel mai rău caz 90 de zile. Fiind româncă, îi pun numai tălpi. Dacă era americancă în a treia săptămână o chema și în a patra juca. Nu are nicio șansă că e româncă, iar cum se poartă cu noi conducerea comunității europene, nici slugile cele mai nenorocite, nevrednice așa, n-ar merita să aibă soarta noastră.

Ne puteți urmări și pe Google News

Doamna Halep merita mult mai mare respect în toată Europa. Îi doare în pălărie de noi. Există judecători cinstiți, dar sunt puțini în toată lumea. Ăsta e trendul. Cum ai ridicat capul… Eu de ce am lăsat-0 acum mai moale? Nu de bătrânețe. Poate că am minte mai multă. Nu pot să stau nici cu ciocul mic. Tot mai cârâi din când în când, dar nici să fii numai poziția ghiocelului”, a declarat Mitică Dragomir pentru Fanatik.

Dumitru Dragomir a desființat doi fotbaliști de la FCSB: „N-am văzut așa ceva! Maximum de Divizia B”

Foto: Razvan Valcaneantu

Ce se va întâmpla cu Simona Halep

Cu toate că a fost discriminată, fostul șef de la LPF, Dumitru Dragomir, consideră că Simona Halep va avea șansa să joace tenis în viitorul apropiat și că nu va primi pedeapsa maximă.

„Părerea mea e că îi va da un an. Un an și să termine în august. Și să îi dea drumul. Dacă ești român nu ai cum să ai proces echitabil cu rechinii ăștia americani”, a adăugat fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Și fostul antrenor al sportivei, Firicel Toma, a declarat că este ciudată situația și că nu înțelege de ce Simona Halep este amânată.

„Se luptă cu două amânări. Trebuia să aibă de două ori procesul. Au fost trimise eșantioane fizice. Au fost trimise acolo și au fost refuzate, s-a cerut expertiza la laborator. E ciudat de ce se fac aceste amânări. Sorana și Simona au calități să joace tenis încă 3-4 ani”, a spus Firicel Tomai.