Simona Halep are o veste rea şi una bună după accidentare: Trebuie să-mi spună exact
- Daniel Magureanu
- 14 mai 2021, 19:54
Simona Halep a revenit în România după teribila accidentare suferită la turneul de la Roma şi a dezvăluit că sunt şanse mici să joace la Roland Garros, dar în acelaşi timp a lansat o informaţie în premieră despre cum poate arăta viitorul ei în circuitul profesionist.
Simona Halep are o veste rea şi una bună după accidentare: Mai am câțiva ani în față. Amintim că jucătoarea care ocupă locul 3 WTA a suferit o ruptură la gamba stângă la Foro Italico.
Totul s-a întâmplat în meciul din turul doi, cu Angelique Kerber, la 6-1, 3-3 pentru constănţeană. Aşteptată de jurnalişti pe Aeroportul Otopeni, Simo a devoalat că accidentarea este mai gravă decât s-a estimat iniţial. Rezultatele RMN efectuate în capitala Italiei au arătat că tenismena a suferit o ruptură musculară la gamba stângă.
„Obiectivul este să fiu bine până la Olimpiadă. Sunt șanse mici să particip la Paris (n.r. – Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului). Este o dezamăgire foarte mare, dar mai am câțiva ani în față. Bine că s-a întâmplat acum, nu la 25 de ani. Sper să se mai întâmple peste 10 ani, dacă o să mai joc”, a spus Simona Halep, care în interviurile precedente subliniase că mai poate juca „doi, trei ani”
Simona Halep are o veste rea şi una bună după accidentare
Probabil că accidentarea de la Roma şi acest sezon fără trofeu câştigat au convins-o pe Simo să fixeze alt termen pentru retragerea din tenis. „Este destul de grav, nu mă așteptam. Am o ruptură profundă la gambă. Destul de profundă… Va trebui să fac repaus destul de mare. După ce se retrage hematomul, trebuie să mai fac o investigație, să-mi spună exact. Trei, patru, cinci săptămâni… Cam atât o să stau.
O iau ca atare și merg înainte, n-am ce să fac. Stăteam la retur, am făcut o mică săritură și apoi am simțit o durere foarte mare. Mereu mă recuperez în țară. Am încredere în medicii pe care îi am și este cel mai bine să fii acasă în momentele astea. Nu pot să joc, nu pot să mă mișc. Va fi o perioadă destul de dificilă.
Moral sunt bine și accept ceea se întâmplă. Obiectivul este să fiu bine până la Olimpiadă (n.r. - Jocurile Olimpice de la Tokyo încep la 23 iulie)”, a completat Simona Halep.