Siguranţa naţională şi Nelu Tătaru. Avem legătura şi dovada clară! Breaking news

Siguranţa naţională şi Nelu Tătaru. Avem legătura şi dovada clară! Breaking news

Ca urmare a demisiei de joi a ministrului Sănătăţii, Victor Costache, premierul Ludovic Orban a anunţat că secretarul de stat Nelu Tătaru va prelua interimar conducerea Ministerului Sănătăţii.

Amintim că Nelu Tătaru a apărut ultima oară în prim-planul opiniei publice miercuri, 25 martie, când Comisia de control a Ministerului Sănătății, condusă de el, a decis ca timp de 48 de ore, Spitalul Județean Suceava va fi complet închis, pentru dezinfecție.

Cine este Nelu Tătaru şi ce îl recomandă pentru această funcţie. Agerpres a publicat fişa lui biografică:

„Nelu Tătaru s-a născut la 30 septembrie 1972, la Vaslui. Absolvent al Facultăţii de Medicină Generală de la UMF Iaşi (1998), al unui curs de Managementul Instituţiilor Publice (2004) şi Chirurgie generală (2006), ambele la UMF Iaşi. În 2007 a absolvit Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar, iar în 2009 o specializare în endoscopie digestivă, la UMF Iaşi. Din 2011 este doctor în ştiinţe (absolvent al Şcolii Doctorale la UMF Iaşi).

Este medic chirurg. Din 1991 până în 1992 a fost asistent la Spitalul judeţean Vaslui. Din 1998 până în 2000 a fost medic stagiar la Spitalul judeţean Vaslui; medic rezident la Spitalul clinic de urgenţă din Iaşi în perioada 2000-2006; medic chirurg la Spitalul Municipal Huşi, în perioada 2006-2012; director general la Spitalul Municipal Huşi, în perioada 2007-2009; manager la Spitalul Municipal Huşi, în perioada 2009-2010, precizează site-ul www.senat.ro.

A fost consilier local în oraşul Huşi (2012) şi preşedinte al PNL Huşi (2011-2012).

La 9 decembrie 2012 a fost ales senator PNL în Circumscripţia electorală nr. 39 Vaslui, colegiul 3, fiind validat la 19 decembrie 2012. A făcut parte din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal. A fost membru al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (de la 27.06.2016), membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi (de la 22 septembrie 2015), preşedinte al Comisiei pentru regulament (de la 7 septembrie 2015).

Totodată, a fost membru al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova (de la 25 februarie 2013) şi al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen (de la 18 iulie 2013). Membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Estonia, al Grupului parlamentar de prietenie cu Filipine, preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Grecia.

A fost membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (de la 20 decembrie 2012 până la 4 februarie 2013) şi secretar al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi (de la 4 februarie 2013 până la 21 septembrie 2015), conform site-ului www.senat.ro”, arată sursa citată.