Anul ăsta absolut special care stă să se termine a fost plin de gesturi care în mod normal ne-ar fi făcut să râdem în hohote și să ne stoarcem până la ultima picătură simțul proverbial al umorului românesc.

Dar umorul la români este o măsură a frondei, ori la noi nu a existat frondă, așa că și umorul a fost destul de sărac. S-a manifestat mai mult la vot, pedepsind PNL să negocieze guvernul cu USR-PLUS mult mai aplicat decât și-ar fi dorit-o liberalii sau trimițând în Parlament un partid care obligă toate celelalte formațiuni politice să își regândească mesajele electorale.

Într-o situație normală (la cap) s-ar fi aprins imaginația părinților lui Bulă la imaginea a doi militari, desemnați să fie simbolurile încrederii populației în autoritățile statului, dând onorul la o mașină pictată cu pinguini.

De data aceasta, nici de bancuri nu i-a mai ars românului, preferând să privească impasibil un nou act din lunga piesă pusă anul acesta în scenă de politicieni care în copilărie nu au avut soldăței de plumb să se joace.

Aici nu e vorba de o discuție despre vaccin sau despre refuzul de a fi imunizat, ci de a accepta orice ciudățenie, doar pentru că ai o anumită convingere.

Eu mă voi vaccina anti-COVID, când îmi va veni rândul și când statul va ajunge cu seringa și la umărul meu, dar nu pot pricepe în ruptul capului ce rost au show-urile cu militari. Conving ele mai mulți oameni să se vaccineze? Transferă Armata capitalul de încredere de care se bucură asupra campaniei de vaccinare? Clar ăsta e planul, dar ce capital de încredere aduc gesturile de teatru absurd cu salutarea unui pinguin pictat naiv pe ușile unei dube frigotehnice.

Poate că entuziaștii momentului vor sări, folosind argumentul că judec suprafața și nu pun preț pe ce e înăuntru. Așa o fi, dar suprafața e atât de strigătoare că putea ascunde și Tezaurul sechestrat de ruși că tot aș fi pufnit în râs văzând cum militarii privesc semeț ciocul întredeschis al pinguinului, ca și cum așteptau de la el să rostească mult-așteptatul ”pe loc repaus”.

Mai rămânea ca un major să comande fanfarei din chioșc să cânte ”Barca pe valuri” și atmosfera de Cișmigiu de vodevil se instaura.

La versul ”în chișc fanfara cânta”, femeile mai sensibile pot chiar lăcrima pe un umăr viguros învelit în mantaua militară.

Mini-manifestația de la Vama Nădlac 2 este, după mine, una dintre marile greșeli de comunicare privind campania de vaccinare.

Deși... de-a lungul istoriei, omul a demonstrat că se poate ruga la orice, deci de ce nu și la un cap de pinguin! PS Se încheie un an ciudat, cel mai bine l-a definit un autor anonim de pe net: ”2020 e anul încercărilor de la Dumnezeu peste care am trecut cu învățăturile lui Marx”.

N-aș vrea să îl închei fără să mai las notate două calambururi care descriu destul de corect ce am trăit și trăim. Reclamă la un magazin de aparatură medicală: ”Fii bodyguard la tine acasă. Cumpără un termometru cu infraroșu!”

Cică bunicii noștri își începeau lungile povestiri despre războaie cam așa: ”M-au recrutat la începutul Războiului. Bunică-ta era o copilă plăpândă când am plecat pe front...” Noi vom povesti nepoților: ”Era la începutul Războiului cu virusul. Bunică-ta abia avea 45 de kilograme când am ocupat canapeaua...”