Evit să mă refer public la nenorocul de a scrie zilnic un text în vederea publicării. Precizez, în vederea publicării, pentru că una e să transcrii la iuțeală gîndurile de o clipă, doar pentru tine, și alta e să redactezi un text sub presiunea extraordinară a gîndului că urmează să fie publicat.

Fac acum excepție de la regulă, pentru că una dintre dificultăți, pe care o voi invoca, trimite la Cazul care continuă să fie în centrul atenției naționale: Cel de la Caracal.

Dificultatea își are punctul de plecare într-un adevăr știut de toți cei care au lucrat și lucrează în presa scrisă. Pentru a asigura tipărirea, textul trebuie scris și trimis redacției cu mult înainte ca ziarul să apară pe tarabe: Dacă e un text despre un eveniment în derulare, riști să fii contrazis de realitate de la un minut la altul.

Textul pentru Evenimentul zilei de luni l-am scris și trimis redacției sîmbătă noaptea. A doua zi urma să plec din Newcastle spre țară, via Amsterdam, și, deși am cu mine laptopul, înzestrat cu tot ce-ți trebuie (inclusiv cartelă) pentru a redacta și trimite un text pînă și din stradă, am socotit că e mai bine să-l știu deja ajuns la redacție. Altfel puneam ziarul în dificultate.

Duminică, pe la prînz, așteptînd pe aeroportul din Newcastle, m-a sunat Monica Mihai de la Mediafax pentru a-mi spune că, potrivit avocatului din oficiu, Gheorghe Dincă a recunoscut cele două crime.

În textul trimis deja Evenimentului zilei, redactat înaintea știrii de duminică, semnalam că împotriva lui Gheorghe Dincă nu există probe solide. Și dacă e nevinovat? mă întrebam.

Alarmat de știre, am luat laptopul și am refăcut prima parte, din care a rămas doar observația despre precipitarea în cazul cererilor de demisie din partea Guvernului.

Am procedat astfel convins că știrii despre recunoaștere îi vor urma în scurt timp alte și alte știri, inevitabile în astfel de situații:

Mărturisirile suspectului despre locul în care se află cadavrul, despre cum a procedat, informații oficiale despre descoperirea cadavrului și confirmarea mărturiilor făcute de suspect.

Pînă și cei care nici măcar n-au trecut în viața lor pe lîngă o facultate de Drept știu că unul dintre cele mai mari riscuri ale unei anchete în caz de omor e să iei de bune ceea ce spune suspectul.

Au fost mii de cazuri în care adevăratul asasin a rămas liber, pentru că anchetatorii s-au lăsat tras pe sfoară de un farsor.

Cînd scriu aceste rînduri e marți după-amiază.

De la știrea privind mărturisirea au trecut deja două zile.

În tot acest timp, spațiul public a fost invadat cu mii de informații date pe surse. Toate depășind limitele firescului, sub semnul exagerării jurnalistice de tip Caracudi. Cînd se vor mai liniști lucrurile n-ar strica o investigație obiectivă pentru a descoperi dacă năzbîtiile sînt urmarea unor intoxicări în scopuri de manipulare sau urmarea nevoii de rating, care îmbie pe mulți jurnaliști să scoată știri din burtă.

Trecerea în revistă a așa-ziselor știri despre Cazul de la Caracal ar aduce cu sine o panoramă a tembelismelor în direct. La România TV, una dintre victime a fost violată luni întregi înainte de a fi omorîtă. La Antena 3, aceeași persoană a fost omorîtă a doua zi. Marți televiziunile de știri titrau:

Monstrul din Caracal a mărturisit și alte crime.

Care alte crime?

Nu știm sigur dacă le-a comis nici pe primele două.

Destrăbălarea mediatică are mai multe explicații :

Prima și cea mai importantă rămîne manipularea de către instituțiile responsabile de Scandal care încearcă să iasă basma curată aruncînd vina una asupra alteia.

La loc de frunte se află STS. Parte indisolubilă a Sistemului (fraudarea alegerilor s-a făcut de către STS cu ajutorul SRI, cu generali cumetri cu generalii de la SRI, de la SPP, de la Poliție), STS-ul și-a făcut un uriaș păienjeniș de influență în presă și în politică. Mulți dintre aceștia sînt atît de zeloși în manipulare încît suspectezi că sînt șantajați de STS. O simplă privire asupra televiziunilor și site-urilor de știri îți spune imediat unde și-a vîrît coada STS.

Nici generalii din Poliție nu se lasă mai prejos. Demisia lui Nicolae Moga, surprinzătoare dacă ne gîndim că e doar de cîteva zile ministru, poate fi explicată și prin groaza de a gestiona șerpăria de la Interne, trezită brusc de Scandalul Caracal. O altă cauză trimite la absența comunicării oficiale.

În toate țările civilizate în astfel de cazuri de mare interes pentru opinia publică, își asumă cineva rolul de comunicator din oră în oră a mersului anchetelor. În Declarația sa de presă de marți, pe care am saluta-o imediat într-un interviu la Mediafax, pentru luciditatea surprinzătoare, Klaus Iohannis identifică drept principală cauză a dezastrului lipsa profesionalismului din instituțiile de stat. Deși președintele nu l-a enumerat printre aspecte, lipsa profesionalismului s-a văzut în incredibila absență a comunicării oficiale. Într-un moment de Criză națională, nu s-a găsit în tot largul instituțiilor responsabile cineva care să asigure comunicarea datelor oficiale din anchetele în desfășurare.

În Franța cu prilejul atentatului terorist ministrul de Interne a ținut conferințe de presă din orăn oră. Cine să țină la noi ? Nepotrivitul Nicolae Moga? În America, în cazuri de crime, atentate, șeriful de pe plan local devine personaj mediatic național prin conferințele sale de presă. Dacă e vorba de revenirea la profesionalism în instituțiile de stat, primul lucru care trebuie făcut e darea afară a nepoatelor și ibovnicelor de la Departamentele Comunicare, multe dintre ele jurnaliste eșuate la mal, și înlocuirea cu profesioniști sau profesioniste ale comunicării publice.

Din punct de vedere oficial, dinspre DIICOT n-avem decît informații că Gheorghe Dincă a recunoscut două crime.

A recunoscut înseamnă, chiar și pentru tembeli, c-a dezvăluit cum a comis crimele și unde a pitit cadavrul. Deși au trecut două zile dinspre procurori nu avem nici o altă informație. Colac peste pupăză, avocatul din oficiu, cel care ne-a anunțat duminică faptul că Dincă a recunoscut, vine marți și spune că probele sunt subțiri.

Din punct de vedere juridic simpla recunoaștere n-are nici o valoare. Chiar și atunci cînd suspectul descrie pe larg crima, anchetatorul rămîne prudent. Cine îi garantează că nu se află în fața unui bun povestitor?

Intrigat de faptul că presei i s-a spus doar atît, c-a recunoscut, am susținut luni seara, în emisiunea Gîndurile lui Cristoiu, îndoielile privind corectitudinea din ancheta penală. Mi-a atras atenția și procesul de manipulare prin care opinia publică e pregătită pentru știrea că Gheorghe Dincă e nebun sau măcar că a înnebunit.

 Și dacă avem de a face cu o încercare de mușamalizare a cazului prin concentrarea asupra unui caz de dezaxat sexual?

N-ar fi o premieră în istoria Parchetului cînd o anchetă, pentru că ducea în zone periculoase, a fost mușamalizată printr-o înțelegere cu suspectul.

Multe dintre informațiile apărute în spațiul public contrazic teza unor crime urmate de tranșarea sau arderea cadavrului.

Și dacă Gheorghe Dinică era membru al unei rețele de trafic de persoane făcute și întreținute cu complicitatea Poliției locale?

Asta ar însemna, pe de o parte, o și mai mare punere la îndoială a Statului, iar pe de alta, o descumpănire a DIICOT.

O astfel de ipoteză ar însemna continuarea anchetei.

Și nu oricum, ci sub presiunea opiniei publice.

Și atunci, pentru a evita amplificarea Scandalului, ancheta e mușamalizată prin concentrarea asupra tezei unui dezaxat!

Chiar riscînd să fiu contrazis de dinamica evenimentelor, avertizez asupra posibilității de mușamalizare a cazului de către ancheta penală.