A venit și ziua eliberării sau relaxării cum (neinspirat) o numesc guvernanții! A venit ziua mult așteptată și nu s-a întâmplat nimic din ce se temeau autoritățile. Nu am ieșit toți pe stradă să ne îmbrățișăm. Nu am inundat magazinele și mijloacele de transport în comun.
Nu ne-am comportat ca în euforia unui final de război, ci mai degrabă ne-a amorțit îngrijorarea față de posibilitatea începerii unuia.
Pare că ne este foarte clar tuturor că ne vom reveni mai greu decât ne-am așteptat. Am crezut că vom beneficia de faptul că omenirea, în general, are memoria carasului, dar faptul că dăm piept cu un inamic pe care nu îl vedem face mult mai grea revenirea la normalitate.
O să revenim la muncă, acolo unde probabil nu o să avem sporul de dinainte, dar măcar vom munci. Roțile economiei, încă gripate, vor începe încet să se învârtă și vom începe să producem. Nu va dura însă mult până când ele riscă să se oprească din nou, pentru că nu va exista suficientă cerere nici măcar pentru puținul pe care îl vom produce. Nu va fi cerere pentru că vom fi temători să ne cheltuim puținii bani, pentru că ne-am învățat minte cum e să rămâi fără nici un ban în buzunar și ne uităm cu groază că vine toamna și o dată cu ea un posibil al doilea val de coronavirus.
Ne puteți urmări și pe Google News
Ce se poate face pentru a nu ne opri din nou după ce de abia am plecat de pe loc?
Eu nu văd altă soluție decât un mare plan de relansare economică. Germania și-a revenit după al Doilea Război Mondial reclădindu-se. America prin planul de autostrăzi. Noi avem șansa să venim cu un plan mare, clar și asumat de toate forțele politice. Nu bucăți de idei, și alea proaste, promovate doar prin justificarea ”ciocul mic, acum noi suntem la guvernare!”. Ci un plan adevărat, extrem de concret, cu termene clare, cu modalități de finanțare și obligații pentru toate părțile. Un plan prin care să ne salvăm cu toții și nu doar profitorii crizei, cum se întâmplă de obicei.
Acum ar fi fost momentul pentru un Președinte echidistant, unul care să poată fi garantul unui asemenea plan. Sunt rare ocaziile în cariera unui politician dintr-o democrație când poate deveni “tatăl națiunii”. În România post-decembristă aș risca să zic că nici un președinte nu a avut o ocazie atât de bună ca a dlui Iohannis. Să gestionezi o criza medicală nu este un lucru ușor, dar este un moment unic în care toți ochii sunt ațintiți, cu speranță și nemaiîntâlnită înțelegere, spre Tine! Dl Iohannis a avut șansa să rămână în cartea de istorie ca Președintele Salvator. Așa cum am avut un Președinte Revoluționar, unul Democrat și unul Implicat, am fi putut avea și unul Salvator.
Recomandările noastre
