Și-a schimbat religia și numele pentru a se căsători cu partenera din film

Și-a schimbat religia și numele pentru a se căsători cu partenera din film

Pasionat de jocul de bridge, începând cu anii '60, a şi-a câştigat reputaţia de a fi unul dintre cei mai buni jucători de bridge din lume.

În anii '70 şi '80 a scris o rubrică dedicată bridge-ului pentru Chicago Tribune, împreună cu Charles Goren, dar şi câteva cărţi pe acest subiect

Cunoscut pentru rolurile din „Lawrence of Arabia” (1962) şi „Doctor Zhivago” (1965), actorul Omar Sharif, pe numele său adevărat Michel Demitri Shalhoub, s-a născut la 10 aprilie 1932, în Alexandria, Egipt, fiind fiul lui Joseph Shalhoub, negustor de cherestea şi al soţiei sale, Claire.

Cu strămoşi libanezi şi sirieni, tânărul Michel a fost crescut în religia catolică. A studiat la Colegiul Victoria din Alexandria, unde a devenit un bun sportiv, dar a dezvoltat, totodată, şi un interes deosebit faţă de lumea teatrului. Mai târziu, a absolvit Universitatea din Cairo, unde a obţinut o diplomă în matematică şi fizică.

Ne puteți urmări și pe Google News

De la cherestea la teatru și film

S-a implicat în afacerea cu cherestea a tatălui său, aşteptând o şansă pentru a-şi împlini visul de a fi actor. A organizat o trupă de teatru, formată din studenţi şi amatori, el având, de obicei, rolul principal.

Citește și „Târnăcoapele” din București au gonit un mare actor la Paris

La un moment dat, ambasadorul Franţei în Egipt a urmărit unul dintre spectacole, tânărul Michel Demitri fiind felicitat pentru interpretarea sa.

Primul pas în cariera de actor l-a făcut atunci când a aplicat la prestigioasa Royal Academy of Dramatic Art din Londra (RADA). Însă, ceva a intervenit şi i-a schimbat planurile.