Născută în 327, Sfânta Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Grigorie de Nyssa, a fost cel mai mare dintre cei zece copii ai familiei.
După ce a fost logodită cu un tânăr nobil și acesta a murit, Macrina a decis să intre în monahism împreună cu mama sa, Emilia, trăind în asceză aspră. După un timp, mama Emilia și apoi Sfântul Vasile trec la cele veșnice.
Macrina este vizitată adesea de fratele său, Grigorie, cu care deapănă amintiri despre cei doi și vorbesc despre viața de apoi. Cu puțin timp înainte de moarte, ea s-a rugat lui Dumnezeu să-i primească sufletul, și-a făcut cruce și a murit în pace. Era 19 iulie 379.
Recomandările noastre