Fiul fostului președinte, căutat de Poliția Română. Câți ani are de executat în spatele gratiilor
- Cristian Istrate
- 23 aprilie 2019, 10:25
Fiul fostului președinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, Sergiu Lucinschi, a fost dat în căutare de către Poliția din România. Acesta este căutat pentru executarea pedepsei cu închisoarea.
Sergiu Lucinschi a fost dat în căutare de Poliția din România. Acesta este căutat pentru executarea pedepsei cu închisoarea.
„M.E.P.I nr. 390/2017/04.04.2019, emis de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală. În perioada decembrie 2014 - martie 2015, inculpatul a exercitat acțiuni de costrângere asupra părții civile H. A., pentru a-l determina pe acesta să-i dea suma de 4.000.000 euro, pretinzând că are influență asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea cauzelor penale care-l priveau pe acesta.
Trafic de influență: Condamnat la 2, 4 ani închisoare.”
Sergiu Lucinschi a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni închisoare cu executare. Sentința este definitivă. În schimb, Radu Pricop, ginerele fostului președinte român, Traian Băsescu, a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care e acuzat de complicitate la şantaj şi instigare la fals în declaraţii, informează Realitatea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia de achitare dată de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, în noiembrie 2017, în ceea ce-l priveşte pe avocatul Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu.
Magistraţii au admis însă apelul DNA, au desfiinţat sentinţa penală a Curţii de Apel Bucureşti şi l-au condamnat pe Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, la 2 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi participaţie improprie la fals intelectual. În primă instanţă, acesta fusese condamnat la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare.
Instanţa supremă a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de denunţătorul din acest dosar, Alexandru Horpoş.
Potrivit DNA, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, Sergiu Lucinschi, ajutat de avocatul Radu Pricop şi de procurorul Remus Tudoran Jurj, l-ar fi constrâns pe omul de afaceri Alexandru Horpoş să îi dea patru milioane de euro, pentru a-şi retrage o plângere formulată la DIICOT, care face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infracţiuni, printre care şi gestiune frauduloasă. De asemenea, Lucinschi i-ar fi promis omului de afaceri că va face demersurile necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor în infracţiunea de „gestiune frauduloasă”, pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.