De-a lungul anilor de şcoală, am vorbit cu Nicu despre multe lucruri, inclusiv despre relaţiile cu URSS, despre epoca Dej, despre istoria PCR. Îl interesau chestiunile istorice, citea buletinele Agerpres şi cărţi traduse în limba română "numai pentru uz intern".
Ştiu precis că acasă la el se vorbea deschis despre chestiuni ce ţineau de culisele funcţionării partidului, se comenta copios despre unii şi alţii, despre unele şi altele (în special despre Alexandru Drăghici şi soţia sa Marta, născută Cziko). În septembrie 1965, chiar de ziua sa, mi-a spus că urma să plece o delegaţie condusă de Nicolae Ceauşescu în URSS, că "se cam sărise calul" în conflictul cu sovieticii. Nu s-a produs niciun fel de ameliorare a relaţiilor, dar au încetat şedinţele închise de partid (prelucrările) din perioada Dej în care "activul" era informat despre polemicile din mişcarea comunistă şi despre abuzurile sovieticilor. Prietenii săi cei mai buni au fost Zaza (Radu) Ioanid, ulterior operator la televiziune, văr cu criticul de artă Andrei Doicescu şi, o scurtă perioadă, prin clasa a XI-a, Florin Cleper, fiul unui cunoscut medic ftiziolog. Florin a emigrat în Israel după anul I la Arhitectură, a murit într-o campanie din Liban. În 1969, eram în clasă a XI-a, Florin a fost ţinta unui ciudat caz de prigoană legat de un extemporal la limba română. Tema era opera poetică a lui Şt. O. Iosif, Florin scrisese ironic, în spiritul "Istoriei literaturii" de George Călinescu, deci îl prezentase drept poet minor. Profesoara de română, L.F., ea însăşi soţie de activist la CC, sesizase conducerea şcolii, obiectul incriminat a fost trimis către "organele superioare". Am fost convocaţi urgent în sala de festivităţi, directorul adjunct, profesorul de chimie Popa, ne-a citit un material venit din partea CC al UTC, semnat de primul secretar şi ministrul tineretului, Ion Iliescu. Ni se spunea că este necesar să luptăm pentru cultivarea marilor valori naţionale, că nu se poate îngădui denigrarea lor. Directorul şcolii, profesorul Bărbulescu (originar din Scorniceşti), era plecat în Bulgaria, era vorba de o înscenare ordinară. Tăceam cu toţii împietriţi. Atunci s-a ridicat Nicu, a plecat trântind uşa, nu înainte de a spune că el nu poate să participe la aceasta porcărie. Şedinţa a fost suspendată, elevul Cleper a fost lăsat în pace, profesorul Popa n-a mai scos o vorba, materialul "tovarăşului Iliescu" a dispărut, sunt sigur, fără urmă…
Zaza s-a stins şi el din viaţă acum câţiva ani. La un moment, cred că prin clasa a VIII-a, s-a mutat la Liceul "32″ de pe Bulevardul "1 Mai". Directoare era profesoara Anuţa Bughici, soţia ilegalistului Simion Bughici, fost ambasador la Moscova, succesorul Anei Pauker ca ministru de externe al RPR, numit de Ceauşescu, pentru scurt timp, ministru al industriei alimentare. Zaza locuia în casa familiei arhitectului Octav Doicescu, la colţul dintre strada Herăstrău şi actualul Bulevard "Mircea Eliade" (pe-atunci "Mihail Kalinin" după numele preşedintelui-marionetă al URSS în timpul lui Stalin). Vizavi, pe strada Herăstrău, locuiau pe vremuri generalul Mihai Burcă, soţia sa Galia (fosta soră de caritate la spitalul Brigăzilor Internaţionale, bună prietenă a mamei mele), fiul lor, arhitectul Constantin (Ticu) Burcă, născut, ca şi sora mea Vichi, în 1941, în timpul războiului, în evacuare, în URSS, şi fiicele lor Victoria şi Tania. Tot pe Herăstrău locuia colonelul de Securitate Vasile Gheorghe. Fiica sa, Victoria, mi-a fost la un moment dat colegă de clasă la "24". Puţin mai încolo era vila familiei Gaston Marin. Lângă ei, vila familiei Osman: sora lui Dej, Victoria, era căsătorită cu un ilegalist pe numele său Hristache Osman, directorul ITB. Tiran generos cu favoriţii săi, Dej a aranjat pentru familiile Gaston şi Osman să se mute în vile noi: primii pe strada Tolstoi, la colţul cu Primăverii, ceilalţi pe Bulevardul Aviatorilor, vecini cu familia Borilă care se mutase în ceea ce este acum sediul PNL. Jackie Gaston a studiat biologia, s-a căsătorit cu Radu Osman (i se spunea Zambi), au emigrat apoi în Israel. A ajuns să emigreze chiar şi Gheorghe Gaston Marin, cel care a dirijat giganticul aparat al planificării în perioada Dej. Fiul cel mare al lui Gaston, Minu, născut în Franţa, a fost căsătorit cu Irina Cajal. A murit acum câţiva ani, era fizician, cercetător la MIT. Apucase să scrie o prefaţă a unui straniu volum de memorii ale lui Gaston, o pledoarie stângace şi plină de omisiuni pentru presupusa înţelepciune a politicii de industrializare forţată din epoca Dej. Comentariile la acest articol sunt suspendate! Citiţi şi:
- SENATUL EVZ: Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (I)
- SENATUL EVZ: Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (II)
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
