Șeful Consiliului Fiscal, despre piața energiei din România. „Liberalizarea nu echivalează cu dereglementare”

Sursa foto Arhiva EVZ

Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a declarat că nu s-a înțeles că liberalizarea trebuie să fie însoţită de o bună „organizare”. Oficialul a mai precizat că piața energiei este grav afectată și că autoritățile au datoria să găsească soluții.

Liberalizarea nu echivalează cu dereglementare, iar normele adecvate pot ajuta piața energiei din România. Cu toate astea, măsurile potrivite nu s-au găsit, susţine preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.

„Privind piaţa energiei din România nu se înţelege nici acum că liberalizarea pieţei trebuie să fie însoţită de o bună „organizare”, de reguli şi norme adecvate. Liberalizarea nu echivalează cu dereglementare! O piaţă financiară dereglementată orbeşte (light touch regulation) a favorizat marea criză financiară izbucnită în 2008. Pe pieţe în general, prin reglementare, se încearcă limitarea abuzului de poziţie dominantă, coluziuni (înţelegeri neloiale), speculaţii fără limită (inclusiv vânzări în lipsă/short-selling), înşelătorii, etc. Am auzit un înalt oficial al ANRE care sublinia că piaţa înseamnă speculaţie; este un adevăr foarte parţial. Piaţa, alias economie liberă, înseamnă în primul rând producţie şi competiţie, inovaţie. Speculaţia nu trebuie să fie trăsătura de bază. Iar acolo unde este trebuie să intervină autoritatea de reglementare, alte instituţii.

Fără reglementări adecvate, o piaţă o ia razna, este împiedicată chiar funcţionarea economiei. Iar acum în Europa avem cvasiregim de război, cel puţin în domeniul energiei. Să fie lăsaţi traderii să facă legea pe piaţă, la propriu şi la figurat? În România, ANRE nu este agenţie pentru dereglementare, aşa cum BNR şi ASF nu sunt autorităţi pentru dereglementarea sistemului financiar, ci pentru o bună reglementare. Oricum, trebuie să economisim energia, alte resurse. Acest deziderat reclamă preţuri care să încurajeze economisirea, chiar şi atunci când se recurge la plafonări. Iar schema de compensare a facturilor trebuie să fie sustenabilă pentru bugetul public, care are încă deficit structural mare”, afirmă Daniel Dăianu, în articolul „Războiul şi energia: când costul/preţul marginal explodează ce faci?”, publicat pe blogul OpiniiBNR.ro.

Manevra Heimlich: Primul ajutor vital, acordat persoanei care se sufocă. Secundele fac diferența între viață și moarte. Video

Silviu Prigoană: Omul de afaceri și mogulul media de succes. Cum a revoluționat televiziunea

Sursa foto: arhiva EVZ

Cum va evolua piața energiei în România

El a mai declarat că România are resurse, dar că nu știe să le folosească. Și războiul din Ucraina a dus la un haos general. „Aşa cum energia, pe fondul războiului din Ucraina, a devenit mare obsesie acum, în termeni analogi poate fi gândită hrana, costul ei de obţinere (în afară de cazul când ajungem să culegem fructe din pădure şi să mâncam aproape orice); pentru a avea hrană este nevoie de energie. România, spre deosebire de alte ţări din UE, are resurse naturale considerabile, inclusiv pământ arabil. Dar nu am ştiut să le capitalizăm cum se cuvine, în folosul principal al cetăţenilor români. Uniunea are reguli, există libertatea de mişcare a factorilor de producţie, economia noastră este deschisa. Dar nici să fim naivi, să ignorăm că nu puţine ţări din UE reuşesc să practice politici industriale şi agricole, de creare de avantaje competitive, de succes. Valoare adaugată superioară nu cade din cer, numai din simplul joc al forţelor pieţei. Iar cei puternici îi domină în mod inerent pe cei slabi.

Aceasta este o lecţie a istoriei economice. Pentru politici publice cu impact sunt necesare însă bugete publice robuste, venituri fiscale adecvate. Controlul resurselor vitale (inclusiv apa) este o miză geopolitică, geostrategică, formidabilă. Ruperea/dereglarea lanţurilor de aprovizionare şi producţie, regionalizarea (deglobalizarea) acestora din raţiuni strategice şi geopolitice („friendshoring”) se reflectă în costuri de producţie şi preţuri. Găsim în această stare de fapt înclinaţia tot mai mare a unor guverne de a interveni în economie, de a construi politici industriale - exemplul cel mai elocvent fiind finanţarea cu sume mari în SUA şi UE a industriei de semiconductori. Ai putea spune că s-a întors umbra lui Clyde Prestowitz, mare susţinător al politicilor industriale/comerciale strategice, care, între altele, avea în vedere ascensiunea economică a Asiei, a Chinei”, argumentează Daniel Dăianu.