Primăria SECTOR 4 construieşte GRĂDINA cu APĂ de PLOAIE şi TROTUARUL PERMEABIL
- Andrei Vi şan
- 10 iulie 2018, 10:28
Conf. Univ. Dr. Ioan Gâf-Deac, Director General al Direcției Mobilitate Urbană Sector 4, a anunţat pe site-ul primăriei sector 4 că vor fi dezvoltate trei sisteme bazate pe ecologie, cu ajutorul Fondului de Subvenții pentru Cooperare Regională al EEA (Economic European Area) și Norvegia, în valoare de 700.000 de euro.
Potrivit documentației, cele trei “laboratoare verzi” care urmează să fie dezvoltate cu ajutorul fondurilor EEA și norvegiene, în cadrul acestui parteneriat au ca subiect comun Parcul Natural Văcărești și vizează:
1. Parcul Natural Văcărești – Dezvoltarea arealului aflat la doar cinci kilometri de centrul Bucureștiului și al unui management inovativ, astfel încât această arie naturală protejată, extrem de valoroasă din punct de vedere al biodiversității și al valenței educative, să poată deveni cu adevărat un obiectiv turistic de nivel european.
2. Grădina cu apă de ploaie – În cadrul acestei idei, autoritățile și toți ceilalți parteneri din proiect vor gândi și implementa un sistem pilot de colectare a apei pluviale din zonele adiacente Parcului Natural și direcționarea acestora, după un proces ecologic de filtrare, către bazinul hidrografic din cadrul “grădinii” Văcărești. “Acest sistem ar putea rezolva problema acumulărilor masive de apă din zona Tineretului, cauzate de incapacitatea sistemului de canalizare, de a prelua apele pluviale în caz de precipitații abundente”, a spus Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
3. Trotuarul permeabil – Acesta reprezintă o altă idee inovativă intens studiată în ultima vreme, în alte țări, menită să reducă volumul apei de ploaie care ajunge în canalizarea orașului. Astfel, trotuarul permeabil va favoriza intrarea unei părți din cantitatea de precipitații, direct în sol.
“Primăria va asigura sustenabilitatea proiectului prin angajarea tuturor forțelor necesare, a capitalului uman și a factorilor de decizie, pentru ca proiectul menit să ne ajute să respirăm un aer mai sănătos, să aibă un impact pozitiv asupra vieții oamenilor dornici să se apropie tot mai mult de natură. În fapt, vom înființa un centru de informare și promovare a soluțiilor verzi, care va funcționa și după încheierea acestui proiect”, a declarat Conf. Univ. Dr. Ioan Gâf-Deac, Director General al Direcției Mobilitate Urbană Sector 4.
Potrivit acestuia, o dată cu implementarea ideilor smart eco, Sectorul 4 va fi un bun exemplu de bună practică pentru toți cei care doresc să câștige lupta împotriva poluării și să dezvolte orașele în mod sănătos.