Secretul ascuns în versurile lui Dante. Care ar putea fi legătura dintre Lucifer și asteroizi
- Bianca Ion
- 11 mai 2026, 22:40
Dante Alighieri. Sursă foto: captură videoPoemul „Infernul”, scris de Dante Alighieri în secolul al XIV-lea, ar putea reprezenta una dintre primele descrieri literare ale efectelor produse de impactul unui corp masiv venit din spațiu, potrivit unei cercetări prezentate de Timothy Burberry, specialist în geomitologie la Universitatea Marshall din Virginia de Vest. Studiul a fost prezentat în cadrul Conferinței Generale a Uniunii Europene de Geoștiințe, desfășurată la Viena între 3 și 8 mai, relatează Space.com.
Interpretarea impactului descris de Dante
În „Infernul”, Lucifer este prezentat căzând pe Pământ după ce a fost alungat din Rai. Timothy Burberry susține că descrierea făcută de Dante seamănă cu efectele unui impact asteroidic. Burberry este profesor de limba engleză și cercetător în geomitologie, domeniu care analizează legătura dintre mituri, legende și posibile evenimente geologice reale.
Scrisă între 1308 și 1321, prima parte a „Divinei Comedii” urmărește călătoria lui Dante prin Infern, ghidat de poetul roman Virgiliu. Cei doi traversează Styx în barca lui Charon și pătrund în cele nouă cercuri ale iadului.
Pe parcursul călătoriei apar personaje istorice și mitologice precum Cleopatra, Ahile, Elena din Troia, Paris, Alexandru cel Mare și Attila. În centrul Infernului se află Lucifer, reprezentat cu trei capete, fiecare condamnând etern câte un trădător: Brutus, Cassius și Iuda Iscarioteanul.

Infernul lui Dante. Sursă foto: captură video
Cum explică studiul formarea Infernului
Potrivit interpretării lui Burberry, partea relevantă apare spre finalul poemului, când Dante și Virgiliu ies din Infern traversând centrul Pământului și ajungând în emisfera sudică.
În perioada în care a fost scris poemul, emisfera sudică era considerată aproape complet acoperită de ape. În text, Virgiliu îi explică lui Dante că acea parte a lumii fusese cândva formată din uscat, până în momentul în care Lucifer s-a prăbușit pe Pământ.
Impactul ar fi creat Infernul, descris ca un crater uriaș care ajunge până în centrul planetei. Materialul dislocat ar fi format Muntele Purgatoriului, iar cele nouă cercuri ale iadului ar reprezenta structura craterului rezultat în urma impactului.
Burberry susține că descrierea poate fi comparată cu efectele unor mari coliziuni cosmice, precum impactul asociat dispariției dinozaurilor sau cel care ar fi contribuit la formarea Lunii.
O viziune neobișnuită pentru secolul al XIV-lea
Cercetătorul consideră că perspectiva lui Dante este remarcabilă pentru perioada în care a fost scris poemul, într-o epocă în care cerul era perceput drept imuabil.
„Deşi Dante nu a fost om de ştiinţă, el a fost una dintre primele persoane din istorie care a reflectat asupra efectelor fizice ale unei mase mari care se izbeşte de Pământ cu viteză mare”, scrie Burberry în rezumatul lucrării sale.
"În viziunea lui Dante, dimensiunea şi viteza Diavolului sunt de aşa natură încât, atunci când se izbeşte de Pământ creează instantaneu Iadul: un crater masiv, circular, terasat, care ajunge până în centrul Pământului".
Burberry susține că interpretarea demonstrează modul în care miturile și operele literare pot conține descrieri ale unor fenomene naturale, chiar înainte ca acestea să fie explicate științific.