Secretele femeilor care folosesc săpun negru

Secretele femeilor care folosesc săpun negru

Se spune că sunt femei solare. Tocmai de aceea își protejează pielea de efectele soarelui și nu numai, cu produse pe care vedetele le-au „furat” de la ele.

Este vorba despre femeile africane care, desigur, nu toate își permit să își întreţină frumuseţea. Dar cele care își permit apelează la „trucuri” agreate și de industria cosmetică mondială. Africa reprezintă un univers în care tradițiile există alături de procedurile de înfrumusețare moderne: uleiuri aromate revitalizante, săpunuri cu extracte din plante, multă grijă pentru aspectul pielii, toate acestea se regăsesc în ritualurile de wellness africane. Deși se spune că singurul avantaj al femeilor din Africa este rezistenţa sporită la arsuri ale pielii provocate de expunerea la soare, graţie pigmentului, ele au grijă de corpul lor într-un mod aparte.

Conform legendelor

Astfel, femeile din Africa încă mai prepară în propriile case săpun negru! Făcut după reţete vechi, care presupun un amestec din diferite tipuri de frunze, ars într-un recipient, după care se adaugă apă. După ce amestecul este strecurat, se adaugă ulei de palmier, ulei de cocos, unt de shea și de cacao, iar amestecul este modelat în forme rotunde și lăsat să se usuce aproape două săptămâni. Potrivit specialiștilor, culoarea săpunului negru depinde de procentajul în care este folosit fiecare ingredient.

Săpunuri cu extracte din plante, multă grijă pentru aspectul pielii, toate acestea se regăsesc în ritualurile de wellness africane.

Spre exemplu, untul de Shea, care intră și el în compoziţia săpunului negru, este un produs hidratant care provine din arborele de Karite, originar din Africa de Vest. Pe lângă proprietăţile lui hidratante, untul de Shea protejează pielea de radicalii liberi și previne ridurile. În unele părţi din Africa de Vest, femeile însărcinate aplică acest unt vegetal pe abdomen pentru prevenirea vergeturilor. Conform legendelor, regina Nefertiti își îngrijea frumuseţea cu acest unt cu proprietăţi cicatrizante, printre altele. În prezent, untul de karite este folosit în toată lumea, deoarece este bogat în acizi grași esenţiali. Numeroase produse cosmetice, cum ar fi creme pentru față, loțiuni pentru corp, balsam pentru păr și pentru buze îl conțin, deoarece face pielea satinată, catifelată și suplă.

În afara săpunului negru african, mai există și săpunul negru originar din Maroc. Mai precis din regiunea Essaouira, acest săpun fiind un produs 100% natural, care se obține plecând de la un amestec de ulei și masline negre, macerate în sare și potasiu.

Specialiștii menţionează că lista produselor deosebite pe care le folosesc femeile africane pentru a-și menţine frumuseţea este mult mai consistentă, deoarece „e vorba despre produse ale căror calităţi se dezvăluie treptat”.

Ne puteți urmări și pe Google News