Ministerul Economiei şi Finanţelor a anunţat că săptămâna viitoare va fi semnat un acord între minister şi transportatorii rutieri prin care se va elimina rovinieta, iar taxa se va încasa din valoarea carburantului.
Acordul conţine 11 revendicări, printre care eliminarea plăţii rovinietei pentru drumurile naţionale, eliminarea totală a restricţiilor de circulaţie a camioanelor, anularea taxei de înmatriculare pentru vehiculele cu Euro 4 şi Euro 5, asigurarea transparenţei colectării accizelor din carburanţi şi monitorizarea de către asociaţiile patronale din transporturi a utilizării acestora pentru construcţia şi întreţinerea drumurilor.
Preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) îi acuză pe reprezentanţii Ministerului Transporturilor (MT) că au tergiversat până acum procesul de eliminare a rovinietei.
Transportatorii rutieri s-au întâlnit astăzi cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru a discuta pe tema eliminării rovinietei.
O altă întâlnire de acest fel a avut loc pe 13 martie, când a fost semnat un protocol.
(20:05)