Se închide A1 între Simeria și Șoimuș

Se închide A1 între Simeria și Șoimuș

Circulația pe A1, între Șoimuș și Simeria se va închide pe 10 octombrie, anunță CNAIR. Măsura e necesară ca urmare a numărului mare d eindicatoare rutiere care trebuie montate pe tronsonul respectiv.

Având în vedere numărul mare de indicatoare rutiere de informare a participanților la trafic ce trebuie montate pe drumurile naționale (DN 76, nodurile cu DN 7 la Șoimuș – Deva și DN 7 Simeria) și în special pe tronsonul de autostradă, pentru ieșirea din trafic, CNAIR și Antreprenorul au luat decizia de a închide traficul pe sectorul A1, Șoimuș – Simeria începand de miercuri, 10 octombrie.

Astfel, miercuri, 10 octombrie 2018, vor începe efectiv lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție). În această perioadă sunt în derulare procedurile necesare pentru montarea indicatoarelor.

”Antreprenorul a dat asigurari că va lua toate măsurile pentru a eficientiza intervenția necesară realizării racordului și estimează că va finaliza lucrările în data de 15 noiembrie 2018”, transmit oficialii CNAIR.

Circulația rutieră va fi închisă pe o lungime de aproximativ 13 kilometri pe tronsonul cuprins între nodul rutier Șoimuș și nodul rutier Simeria, traficul urmând să se desfășoare deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria-Deva.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301.