A cincea criza a petrolului poate fi cea mai dramatica din istorie. Rezervele de petrol si de gaze naturale ale planetei se reduc din ce in ce mai mult.
Omenirea se va confrunta in cinci ani cu o criza a petrolului care va genera o crestere record a preturilor si o dependenta sporita a Vestului de cartelul OPEC (Algeria, Indonezia, Iran, Irak, Kuweit, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudita, Emiratele Arabe, Venezuela).
Avertismentul a fost facut de Agentia Internationala a Energiei (IEA), citata de „Financial Times”. Mai mult, exista posibilitatea ca, la sfarsitul deceniului, sa fie afectata in acelasi fel si piata gazelor naturale.
Conform IEA, rezervele se reduc intr-un ritm mult mai rapid decat se asteptau specialistii, in zone precum Marea Nordului sau Mexic, in timp ce proiectele din zonele noi de exploatare ca Estul Rusiei au intarzieri mari.
Cererea tarilor nonmembre OPEC va creste cu o rata anuala de 1%, ceea ce va forta o crestere a productiei in urmatorii cinci ani.
Lawrence Eagles, seful IEA pe divizia petrol, a declarat pentru „Finanacial Times” ca „singura solutie pentru a echilibra piata este cresterea preturilor si scaderea cererii”.
Pretul, aproape de maxime istorice
Conform IEA, productia de petrol din Marea Britanie, de exemplu, va suferi un declin dramatic de la 1,7 milioane barili/zi la doar un milion barili/zi in 2012. Agentia estimeaza ca OPEC ar trebui sa furnizeze aproximatv 36,2 milioane barili/zi in 2012, fata de 31,3 milioane barili/zi cat ofera azi.
Barilul de petrol a atins valoarea de 76 de dolari, cea mai mare din ultimele 11 luni, din cauza conflictelor din Nigeria si a reducerii productiei tarilor OPEC.
Grupurile militare nigeriene care ataca industria petroliera sunt responsabile pentru reducerea cu 25% a productiei industriei petroliere din tara africana.
Shell, cel mai mare producator strain din Nigeria, a spus ca nu va reincepe productia pana la finele anului in delta fluviului Niger, unde amenintarile persista, potrivit „Financial Times”.
Stocurile scazute de petrol ale SUA anticipeaza o crestere a cererii de petrol in aceasta perioada. Nivelul de 76,01 dolari/baril este cu doar 2,5 dolari sub cel mai inalt nivel la care a ajuns petrolul anul trecut.
Cu toate acestea, petrolul s-a ieftinit ieri pe pietele internationale, dupa noua zile consecutive de scumpiri, pana la cotatia de 75,18 dolari/baril pe piata londoneza, relateaza Reuters. Maximul istoric a fost atins in august 2006.
CRESTERI
Patru crize majore
Prima criza a petrolului s-a consumat in anul 1973, cand Organizatia Tarilor Arabe Exportatoare de Petrol a oprit furnizarea petrolului catre tarile care au sprijinit Israelul in razboiul purtat cu Egipt si Siria. Atunci, barilul de petrol a ajuns la 12 dolari.
A doua criza a fost inregistrata in 1979 si a fost determinata de revolutia din Iran. Atunci, Arabia Saudita si tarile membre OPEC au crescut productia pentru a acoperi criza, dar pretul a crescut pe fondul temerilor din piata.
Anul 1990 a adus o alta crestere a pretului petrolului pana la valoarea de 40,4 dolari/baril din cauza razboiului din Golf. Criza a durat sase luni si a pornit dupa ce Saddam Hussein a cerut incendierea campurilor petroliere din Kuweit.
Intre 2003 si iulie 2006, pretul petrolului a crescut de la 25 dolari la 78,4 dolari/baril. Este considerata a patra criza si are drept cauze dezvoltarea tarilor asiatice care si-au sporit consumul, programele nucleare ale Iranului, programul inarmarilor derulat de Coreea de Nord si uraganul Katrina.