Se aplică de pe 27 februarie! Amendă uriașă dacă ai asta pe mașina. S-a modificat Codul Rutier
- Maria Miron
- 9 februarie 2022, 07:30
O modificare a Codului Rutier din 2022 prevede faptul că șoferii ar putea risca amenzi usturătoare dacă circulă pe drumurile publice cu geamurile autoturismului murdare. Această măsură urmează să intre în vigoare la finalul lunii februarie, deși nu se cunosc procedurile de constatare a necesității unei amenzi, adică legea nu prevede clar cum se va stabili faptul că geamurile sunt atât de murdare încât șoferul trebuie sancționat.
Noul Cod Rutier prevede drept contravenție, sancționată cu amendă din clasa a III-a de gravitate, „nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului”.
Cea mai mică amendă ar fi de 870 lei, iar cea mai mare poate ajunge la 1160 lei, asta dacă geamul murdar al autovehiculului obstrucționează vizibilitatea participantului la trafic.
Polițiștii vor avea rol de constatatori ai murdăriei de pe geamurile mașinilor
„Nu există un instrument de măsurare al mizeriei de pe geamuri. Se va uita poliţistul prin habitaclul maşinii ca să vadă vizibilitate prin geamurile laterale, lunetă sau parbriz”, a transmis Cosmin Andreica, de la Sindicatul Europol.
Din cauza faptului că polițiștii trebuie să constate gravitatea situației, șoferii români sunt nedumeriți în privința felului exact în care trebuie să respecte legea.
Avocatul Adrian Cuculis afirmă că legea "ar putea să lase loc la interpretări majore, iar bineînţeles, şi amenzile care ar urma să fie date ar fi destul de uşor de contestat” în instanță.
Alte noi măsuri prevăzute în Codul Rutier din 2022
În februarie, s-a stabilit majorarea pedepselor pentru nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depășire, de la 580 – 725 de lei, cât e acum amenda, la 870 – 1.160 de lei, iar perioada de suspendare a permisului de conducere se mărește de la 30 la 60 de zile.
De asemenea, se mărește perioada de suspendare pentru nerespectarea regulilor la traversarea șinelor de tren. Actul normativ prevede și majorarea sancțiunii contravenționale complementare de suspendare a dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată. Măsura se va aplica din 27 februarie 2022.
Mersul pe banda de urgență a autostrăzii, sancționat mai dur din februarie. Șoferii care obișnuiesc să meargă pe banda de urgență, din varii motive, vor risca amenzi mai mari, începând din 27 februarie, respectiv cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei, față de 580 – 725 de lei, cât sunt amenzile acum. În plus, sancțiunea contravențională complementară privind punctele de penalizare (trei puncte de penalizare) se va înlocui cu suspendarea permisului de conducere timp de 90 de zile.
În ceea ce privește sancțiune suplimentară pentru întoarcerea pe autostradă sau mersul pe contrasens, cei ce întorc mașina pe autostradă sau merg pe contrasens riscă doar amendarea (amenzi din clasa a IV-a de sancțiuni – 1.305 și 2.900 de lei). Acești șoferi vor primi și sancțiunea suplimentară de suspendare a dreptului de a conduce timp de 120 de zile.
Codul Rutier prevede și sancționarea comportamentului agresiv. Printre altele, în categoria comportamentului agresiv în trafic sunt incluse de-acum schimbarea frecventă și în forță a benzilor de circulație, cu scopul de a depăși o mașină sau un șir de vehicule, întoarcerea mașinii prin folosirea frânei de ajutor (sau de mână, așa cum e cunoscută), folosirea excesivă a claxonului sau a semnalelor luminoase (flash-uri), mersul pe o roată, în cazul motocicletelor etc. În cazul comportamentului agresiv în trafic, ordonanța de Guvern stabilește sancțiuni progresive, în funcție de gravitatea faptelor, care se pot traduce în amenzi și suspendarea permisului auto.