”Stimați guvernanți, un lucru important pe agenda dvs este legat de redeschiderea unităților de învățământ, de la grădinițe până la universități. Sunt mama de doi copii și aș vrea să vă adresez niște întrebări. După cum sunt sigură că știți, școlile din mediul urban sunt, aproape fără excepție, supraaglomerate. Clasele de 20 de elevi, cu o suprafață a sălii de clasă adecvată la numărul de suflete care petrec acolo între 4 și 8 ore pe zi, există numai pe hârtie.

Realitatea noastră este alta: clase de peste 30 de elevi (adesea peste 35), înghesuiți în spații în care abia încap băncile, printre care tu, cadru didactic, cu greu te strecori. Cum se poate asigura distanțarea socială în aceste condiții? Cum poți controla că peste 30 de copii de ciclul primar poartă corect masca și că nu duc  mâna la față 4 – 5 ore pe zi? Cum îi poți determina să se spele corect pe mâini, la fiecare pauză, când pe palier există un singur grup sanitar, cu 1 – 2 chiuvete și adeseori fără săpun?

Spuneți că la cei mici, formele de boală sunt ușoare. Dar există, domnilor miniștri, copii cu alergii, copii cu astm, copii cu alte comorbidități, care au și ei dreptul să trăiască. Există copii care vin acasă la părinți cu comorbidități, sau care sunt îngrijiți, după ore, de bunici care au peste 60 de ani”, notează sursa citată.

Cadrele didactice, cele mai expuse

Femeia aduce în discuție și situația cadrelor didactice, expuse la o interacțiune zilnică, cu peste 100 de elevi: ”Ce ne facem, domnilor miniștri, cu cadrele didactice? Pe dumnealor le-ați întrebat ce vârste au, ce boli asociate? Și ele petrec ore lungi în compania a 30 de elevi în ciclurile primare, sau a o sută de elevi pe zi mai târziu, în anii mai mari.

Profesorii de limbi străine intră și la clasele primare, intră și la clasele mai mari. Școlile au o intrare pentru profesori și tot o intrare și pentru sutele de elevi. Cum rezolvăm problemele acestea? Probabil va uitați la exemplul altor state europene”.

Experimentul Danemarca

”Știm că Danemarca și-a deschis de curând școlile. Nu pe toate, domnilor miniștri, doar pe unele dintre ele. Am urmărit un interviu cu un director al unei unități care s-a deschis acum, în primul ”val”. Domnul acela povestea ce măsuri s-au luat pentru prevenirea îmbolnăvirilor. De pildă, ne spunea că s-au deschis doar câteva dintre școli, ca un fel de experiment – să se vadă ce se va întâmplă după.

Petrecuse câteva zile asigurându-se că: geamurile și ușile claselor și ale școlilor vor fi permanent deschise, ca să se ventileze corespunzător spațiul; copiii nu vor avea pauze propriu-zise, pentru a se evita contactul prea apropiat între ei; ei își vor petrece timpul doar în banca; băncile au fost rearanjate în clase astfel încât copiii să respecte distanță minimă de 2m între ei;

grupurile sanitare au fost reevaluate și pregătite în ideea în care copiii aceia trebuie să se spele pe mâini frecvent și să aibă la dispoziție apă caldă, săpun și dezinfectant; sălile de clasa și băncile urmau să fie dezinfectate zilnic.

Dezinfecția școlilor românești, misiune imposibilă

Cum facem, domnilor miniștri, în școlile de stat în România? Copilul meu învață într-o clădire care are 7 clase pe palier, cu un grup sanitar cu două chiuvete la care deseori săpunul dispare pentru că fie se termină, fie se joacă copiii cu el. Clasa e la parterul unui corp care are și două etaje și în care se intră printr-o ușa simplă, că de apartament. Prin clasa ei, învățătoarea abia are loc să se miște printre bănci.

Și suntem privilegiați, pentru că AVEM grup sanitar și încălzire iarna; dar câte școli sunt private și de acest confort elementar? Cât despre igienă și dezinfecție… Personalul auxiliar din școli era insuficient și pe vremea când se considera că un mop plimbat și la baie, și pe culoare, e ok; cum să discutăm despre dezinfectarea zilnică a claselor, făcută CU SIMȚ DE RĂSPUNDERE, când femeia de serviciu are în sarcină să intre în fiecare clasa O DATĂ PE SĂPĂTĂMÂNĂ?

De unde facem rost de SUBSTANȚE ADECVATE PENTRU DEZINFECȚIE și cine le aplică CORESPUNZĂTOR? Le-am închis primele, domnilor miniștri, pe ideea că toți copiii sunt vectori excelenți pentru boala asta, chiar dacă majoritatea dintre ei nu fac forme grave de boală.

Ăștia că mine, mai ghinioniști, care au un copil cu teren alergic sau cu astm, nu mă îndrăznim să spunem nimic. Dacă le deschidem de la primele măsuri de relaxare, pierdem două luni de stare de urgență. Efectiv le pierdem, le ștergem cu buretele, toate eforturile și pierderile economice de până acum vor fi fost în van. Gândiți-va bine, va rog. Și la copii, dar și la profesorii lor, și la părinții și la bunicii lor.

Deschideți mai întâi magazinele mici. Afacerile mici. Dați-le oamenilor ălora o șansă să nu moară de foame, dar dați-ne și nouă o șansă să ne protejăm în continuare. Pentru că atunci când trimiți copilul la școală, în condițiile din România, nu mai putem vorbi despre nici o măsură de protecție sau de distanțare socială. Copiii nu știu și NU POT să se protejeze, iar ei vin acasă la părinți, frați, bunici.

Organizați sesiunile de examene respectând normele necesare și lăsăți copiii acasă până în toamnă. Nimeni nu va fi cu gândul la carte în școli, ci la boală și la moarte. Nu uitați faptul că un copil de școală știe despre boala asta exact ceea ce știm și noi, adulții: că ne poate omorî pe unii dintre noi.

Uneori, pe cei care ne sunt dragi. Nu e o povara ușoară pentru un copil, să știe că merge la școală și își poate îmbolnăvi familia când vine acasă… Lăsăți-i acasă până în toamna, cumpărați-le niște timp, oferiți niște timp medicinei să câștige puncte în cursa cu boala! Poate îi privați de niște cunoștințe, dar e costul pe care ni-l asumăm că să salvăm niște vieți! Va rog!”, a notat femeia pe pagina sa de Facebook.