SCHIMBUL pe care nicio tânără n-ar trebui să-l facă vreodată: SEX PENTRU EDUCAŢIE. Fete de 14 ani îşi VÂND TRUPURILE pentru a putea merge la şcoală: "Noaptea sunt prostituată, iar dimineaţa învăţ"

SCHIMBUL pe care nicio tânără n-ar trebui să-l facă vreodată: SEX PENTRU EDUCAŢIE. Fete de 14 ani îşi VÂND TRUPURILE pentru a putea merge la şcoală: "Noaptea sunt prostituată, iar dimineaţa învăţ"

Aminata înclină capul în timp ce recunoaşte, cu o voce subţire, cum face rost de bani. La doar 15 ani lucrează ca prostituată, având cam trei clienţi pe noapte. Însă motivul pentru care stă noaptea pe străzi, forţată să îşi vândă trupul este tulburător: vrea să meargă la şcoală şi doar aşa poate să plătească taxele.

Aceasta este Sierra Leone, una dintre cele mai sărace ţări din lume, unde taxa de 40 de lire pe an pentru educaţie este un lux, o sumă pe care însă multe familii nu şi-o permit. Tot aceasta sumă le forţează pe cele mai vulnerabile tinere, precum Aminata, să facă un schimb pe care nicio tânără n-ar fi trebuit să îl facă vreodată: sex pentru educaţie.

Aminata a fost nevoită să facă o alegere după ce familia ei nu a mai putut să o întreţină. Într-o singură seara câştigă 9 lire, de la trei clienţi. Cu această sumă trebuie să se hrănească, să se îmbrace, să îşi cumpere cărţi, şi să plăteacă taxa.

“Nu mă simt bine să fac asta, însă nu am avut altă opţiune, nu era nimeni care să aibă grijă de mine”, a declarat aceasta pentru Daily Mail. La şcoala, Aminata s-a prefăcut că totul este bine. Nimeni nu ştia cum se întreţine, nici chiar prietenele cu care locuieşte.

Ne puteți urmări și pe Google News

Însă prefăcătoria a ajuns la final atunci când a rămas însărcinată şi nu mai avea cum să ascundă acest lucru. Şcoala a devenit un lucru al trecutului. Este cea mai mare ironie: tinerele care ajung să facă sex pentru renunţă la educaţie pentru că rămân însărcinate.

Marie, o tânără de 16 ani, extrem de inteligentă, care vorbeşte perfect engleza, cunoaşte cu exactitate situaţia. Stă pe veranda casei legănându-şi copilul.

“Nu sunt proastă. Voiam să fiu educată, să devin avocat. Acesta a fost visul meu. Însă tatăl meu nu m-a sprijinit şi am fost nevoită să renunţ la şcoala. Ce ar fi trebuit să fac?”. Şi ea a fost nevoită să facă acelaşi schimb: sex pentru educaţie, însă a rămas însărcinată cu un om pe care îl plăcea, spune ea, dar care şi-a arătat adevărata faţă atunci când copilul a venit pe lume. Tânărul a dispărut, odată cu visul ei.

 Cele două tinere sunt doar câteva dintre sutele de tinere care nu au acces la educaţie şi care apelează la această soluţie de urgenţă. Oamenii din Sierra Leone trăiesc de pe o zi pe alta. Lucreză pe unde pot, iar banii pe care îi strâng se duc, de cele mai multe ori, pe mâncare. Drumurile sunt pline de gunoaie, casele sunt înghesuite.