Scene șocante la o școală din Târgu Mureș. Copii de clasa a III-a agresați verbal și fizic de învățătoare. „Fata mea merge la psiholog”
- Ramona Rotaru
- 22 aprilie 2022, 11:39
Părintele unei eleve din clasa a III-a de la o școală din Târgu Mureș a trimis numeroase solicitări cu privire la comportamentul inadecvat al învățătoarei. Pentru că nu au fost luate niciun fel de măsuri, mămica a decis să meargă mai departe și să facă publică o înregistrare în care se aud cuvinte înjositoare la adresa elevilor. Directorul școlii îi ia apărarea învățătoarei și susține că au fost primite sesizări de la un singur părinte.
Copiii din clasa a III-a de la Școala gimnazială „Romulus Guga” din Târgu Mureș sunt nevoiți să audă zilnic injurii, umilințe și ironii batjocoritoare chiar de la cea care ar trebui să îi pregătească pentru viața. Mama unei eleve a decis să înregistreze modul în care învățătoarea vorbește cu elevii săi și a trimis fișierul audio către Edupedu.ro.
Pe înregistrare se poate auzi clar cum învățătoarea vorbește pe un ton ridicat și își jignește elevii. Printre expresiile folosite de aceasta se numără: „ce-i cu capul ăsta al tău, groapă de nisip”, „minte îngustă!”, „specimene de colegi”, „unul mai bătut în cap ca altul”, „la școală specială pentru ăștia care nu învață”.
Potrivit sursei citate, învățătoarea a fost contactată și nu a negat faptul că vocea sa se aude pe înregistrarea audio. Aceasta a refuzat inițial să ofere declarații, însă ulterior a lăsat să se înțeleagă că va reveni cu explicații pentru injuriile aduse elevilor.
În decursul anului școlar, mama uneia dintre eleve a depus numeroase sesizări atât la conducerea școlii, cât și la inspectoratul școlar și Ministerul Educației. Inspectoratul școlar a fost sesizat încă de anul trecut, însă abia acum au desfășurat o anchetă. Potrivit sursei citate, inspectorul a mers la școală și a participat la ore, însă învățătoarea nu a mai ridicat tonul la elevi.
Cuvinte jignitoare și batjocură la adresa elevilor de clasa a III-a
Din declarațiile acesteia reiese faptul că învățătoarea nu agresa doar verbal elevii, ci și fizic.
„A venit acasă plângând să-mi spună că doamna învățătoare a lovit-o cu cartea în cap, cu vârful creionului în cap, a luat-o de maxilar, a bruscat-o din bancă”, susține femeia.
Potrivit înregistrărilor trimise de părinte, învățătoare folosește expresii înjositoare de genul:
- „Ce-i cu capul ăsta al tău, groapă de nisip, ce-i în capul tău, creier nu este nici într-un caz, nici într-un caz”.
- „2 împărțit la 8! Tu, deșteaptă care ești! 2 împărțit la 8!? Așa se află jumătatea lui 8?! Le împarți pe 2 la 8, tu, tu, minte îngustă! Minte îngustă!”
- „Ce-i cu capul tău, măi, (…) ce-i în capul ăla al tău, varză că învățătură nu-i, varză! Nu știu ce e în capul ăla al tău că minte nu ai deloc”.
- „Mulțumită câtorva specimene de colegi care nu se străduiesc să învețe, dar sunt campioni la prostii și la bârfe și la povești, dar la învățat ferescă sfântul!”
- „Uite ce specimente avem în clasă! Vedeți?! O …, o … [nume de copii – N.Red.] care nu-și fac temele oră de oră, zi de zi, zi de zi, zi de zi, nu-și fac temele ca lumea, uitați-vă și voi cum ne trag înapoi și stăm pe loc”.
- „Ce să-ți zic, măi, copile, ce să-ți zic? Care-i prima întrebare, că deja m-am lămurit cu tine! (…) Doamne, dă-mi răbdare! Doamne, unul mai bătut în cap ca altul, și moldovean, și (…)”.
- „Bun, la școală specială pentru ăștia care nu învață, eu nu o să mă mai… cu ei, este școală specială pentru copiii care nu învață sau nu pot să învețe, dragă, și este loc suficient și pentru voi, n-am ce să vă fac”.
Directorul școlii ia apărarea învățătoarea
Contactat de echipa Edupedu.ro, directorul Școlii gimnaziale „Romulus Guga” din Târgu Mureș, Daniela Macavei, îi ia apărarea învățătoarei, susținând că doar un singur părinte a făcut sesizări cu privire la comportamentul neadecvat al acesteia.
„O singură mămică are ceva împotriva la doamna învățătoare” și ar fi „copii care foarte bine reacționează și interacționează cu doamna învățătoare. Chiar nu e o persoană care să abuzeze copiii”, susține directorul școlii.
Inspectorul școlar general Sabin Pășcan a avut o reacție șocantă atunci când a fost întrebat despre acest caz. „Lăsați-ne domnule în pace că, pentru un părinte, noi nu ne agităm, dacă nu-i convine, să-și ia copilul și să și-l ducă în altă școală”, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean Mureș, potrivit sursei citate. El a adăugat că „a primit semnale” „că acești copii au nevoie și de discuții cu consilierul psihologic al unității de învățământ”.