Scandalul dintre Florin Salam și Dani Mocanu aplanat de un important interlop: „S-a împăcat toată lumea, e prietenie totală”

Scandalul dintre Florin Salam și Dani Mocanu aplanat de un important interlop: „S-a împăcat toată lumea, e prietenie totală”Florin Salam. Sursa foto: Facebook

Doi dintre cei mai cunoscuți maneliști, Dani Mocanu și Florin Salam, sunt pe cale să ajungă la o confruntare directă. Aceasta, după apariția unei înregistrări video în care Dani Mocanu îl persiflează pe Florin Salam.

Ruptura dintre cei doi maneliști de top, Dani Mocanu şi Florin Salam, a devenit publică după apariția în spațiul public a unei înregistrări video în spațiul public. Dani Mocanu a fost înregistrat de un interlop din Țăndărei, Bocioc, în timp ce îl „vorbește de rău” pe Florin Salam, iar de aici un întreg scandal.

În înregistrare, care a fost postată pe TikTok, interlopul îi reproșează lui Dani Mocanu că i-a raportat contul de Facebook pentru că l-a criticat într-un live. Dani Mocanu a răspuns, scăpând, mai mult sau mai puțin intenționat și o referire jignitoare la adresa lui Florin Salam.

„Păi tu primești raport pe Facebook și mă întrebi pe mine și îmi vorbești pe nas, vere… Ce, ești nebun? Tu crezi că eu sunt lăutar d-ăsta ca Salam, care-și ia bătaie? Interesează-te mai bine de mine, trăiască-ți copiii…”, i-a răspuns Dani Mocanu lui Bocioc.

Înregistrarea a fost postată de interlopul din Țăndărei pe internet, iar în scurtă vreme a devenit virală și, astfel s-a ajuns la scandal.

Dani Mocanu a dat explicații pe internet

Ulterior, Dani Mocanu a revenit o explicație, într-un live, subliniind că n-are nimic cu Salam și, totodată, transmițându-le „șmecherilor de pe Facebook” că-i așteaptă la o confruntare față în față. Referirea era, clar, la Bocioc din Țăndărei.

„E la modă în România să fii șmecher și interlop pe Facebook, cum a încercat băiatul ăsta. Că s-a intervenit după aia prin niște prieteni, și-a cerut scuze, și el și tatăl lui și familia lui… Am făcut live-ul ăsta să nu creadă lumea că eu am lăsat ciocul mic în fața ăluia sau că am ceva cu Salam, că l-a băgat și pe omul ăla în discuție aiurea. Omul a tăiat filmarea, a decupat ce a vrut el, iar unde l-am luat eu puternic nu a pus.

Am auzit oameni întrebând: de când sunt lăutarii smardoi? În primul rând, eu nu sunt lăutar cap-coadă. Lăutari compleți sunt: Ștefan de la Bărbulești, Nicolae Guță, Florin Salam. Eu sunt jumătate lăutar și jumătate șmecher. Toți șmecherii din România care mă respectă, îi respect și eu la rândul meu. Dar șmecherii de pe Facebook, mă jur pe ce vreți voi că-mi dau tricoul jos de pe mine și ne batem unde vreți voi. Eu, lăutar, vă arăt că vă bat!”, a spus Dani Mocanu.

Mircea Nebunu a liniștit spiritele

Povestea potențialului scandal dintre Dani Mocanu și Florin Salam a ajuns și la urechile lui Mircea Nebunu, șeful clanului Sportivilor. Acesta a ținut să facă pace între cei doi și a anunțat că a reușit să-i împace, tot într-un live pe rețelele de socializare.

„M-au sunat și Dani Mocanu și Salam. Nu e nimic adevărat, n-are nimic Dani Mocanu cu Salam. Salam e number one în treaba lui, iar Dani Mocanu, la fel, își face treaba, și el e numărul 1 în ce face el. Dani Mocanu a spus că n-are nimic și nu-și permite să aibă glume cu Salam, niciodată. Salam, la fel, îl iubește pe Dani Mocanu și-l apreciază pentru ce face.

S-a pus repede pe Tik-Tok și s-a distribuit prea repede. Iar Salam s-a supărat. A fost discuția aia și băiatul ăla a înregistrat și a pus ce a vrut… fratele meu… mi-a spus că a făcut o glumă, a pus ce a vrut. S-a împăcat toată lumea, e prietenie totală”, a dat asigurări Mircea Nebunu.