Scandalul de la Eurovision. Reacția solistului Maneskin, după ce a aflat rezultatul testului antidrog

Scandalul de la Eurovision. Reacția solistului Maneskin, după ce a aflat rezultatul testului antidrog sursa foto: EVZ

Solistul trupei câștigătoare a Eurovisionului a fost exonerat de acuzație de consum de droguri, după ce a spus că este „într-adevăr jignit” de prezumția „revoltătoare” a telespectatorilor că ar fi prizat cocaină în timpul finalei live.

Damiano David, în vârstă de 22 de ani, a avut rezultate negative la testarea pentru consum de droguri în urma unei anchete a Uniunii Europene a Radiodifuziunii (EBU).

Oficialii EBU au transmis: „Nu a avut loc niciun consum de droguri în Camera Verde și considerăm problema închisă”. Totul a pornit de la faptul că David a fost văzut în timpul concursului Eurovision de sâmbătă seară, care a avut loc la Rotterdam, aplecându-se peste masă în ceea ce a fost interpretat greșit de observatori ca fiind un gest asemanator cu al celor care prizează droguri, scrie Daily Mail.

Cioburi confundate cu cocaina

Damiano a respins vehement ideea că ar fi luat cocaină în timpul finalei, spunând că Thomas Raggi, chitaristul formației, a spart pur și simplu un pahar în Camera Verde. La BBC Breakfast, prezentatorul Dan Walker a întrebat dacă zvonurile și controversa cu privire la ceea ce părea a fi consumul de droguri în Camera Verde au umbrit victoria formației. „Suntem băieți tineri cu o pasiune imensă pentru muzică și acest lucru ne eclipsează victoria. Vom face teste antidrog și vom dovedi că totul este speculație.  Fac testul de droguri astăzi peste câteva ore. Permiteți-mi să spun că suntem cu adevărat jigniți”, a declarat Damiano.

Ne puteți urmări și pe Google News

Basistul trupei  Maneskin, Victoria De Angelis, a adăugat: „Ne întristează pentru că încercăm să prezentăm un mesaj pozitiv.  Nu am avut niciodată pasiunea consumului de droguri și nu vrem să răspândim acest tip de mesaj. Ceea ce încercăm să facem este să ne concentrăm pe acest lucru incredibil (muzica) și pe oamenii care ne susțin. Asta contează cel mai mult. Nu cred că oamenii ar trebui să spună prostii”. Basistul a vorbit și despre câtă fericire le-a adus câștigarea concursului. „Nu putem explica cât de fericiți suntem din acest motiv. Este uimitor. Încă nu ne vine să credem.”

Reacția solistului Maneskin

Damiano a continuat să spună cum este de asemenea „foarte important” pentru ei că o formație rock a câștigat competiția Eurovision. „Este cu adevărat important pentru noi, deoarece am adus un fel de muzică pe care noi o considerăm că ne reprezintă cu adevărat, așa că suntem foarte fericiți că am avut șansa de a câștiga cu această piesă ca trupă.”

Victoria a continuat: „Sperăm că tinerii vor vedea că este posibil și în zilele noastre să cânte într-o formație. Sperăm și că vor începe să le placă instrumentele în loc să facă doar muzică pe computer.”

Duminică seară, Maneskin răspuns pe rețelele de socializare pentru a aborda zvonurile referitoare la consumul de droguri, oferindu-se deschiși „testării [drogurilor]”, deoarece au spus că nu au „nimic de ascuns”. „Chiar suntem ÎMPOTRIVA drogurilor și nu am consumat niciodată cocaină.  Suntem gata să fim testați, pentru că nu avem nimic de ascuns. Suntem aici pentru a ne cânta muzica și suntem atât de fericiți de victoria Eurovision și vrem să le mulțumim tuturor că ne-au sprijinit”, au mai transmis câștigătorii Eurovision.