Scandal între frați soldat cu focuri de armă. Polițiștii din Olt au intervenit în forță

Scandal între frați soldat cu focuri de armă. Polițiștii din Olt au intervenit în forțăsursa foto: IPJ Cluj

Un bărbat din județul Olt va fi cercetat penal pentru ultraj, distrugere, loviri și alte amenință, după ce a provocat un imens scandal.

Sâmbătă, pe numărul unic de urgență 112, un bărbat în vârstă de 42 de ani, Olt, a cerut ajutor după ce este bătut de către fratele său.

La fața locului a fost direcționat un echipaj de poliție, dar scandalul s-a amplificat și mai tare.

Agresorul și-a mutat atenția de la fratele său, și de la mașina acestuia, asupra unui dintre cei doi polițiști, pe care l-a atacat și l-a strâns de gât.

Al doilea polițist a făcut uz de arma din dotare, și a tras un cartuș în plan vertical, somându-l pe agresor.

Incidentul a avut loc pe raza localității Malu Mare, iar la fața locului a fost direcționat un echipaj de poliție de la Secţia 4 de Poliţie Rurală Coşoveni, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Olt.

Dosar penal pentru ultraj

Oficial, Inspectoratul de Poliție al Județului Olt anunță că agresorul și-ar fi bătut fratele, după ce a avut cu acesta mai multe discuții în contradictoriu.

După asta, mai susțin polițiștii, agresorul s-ar fi folosit de un obiect contondent cu care ar fi aplicat mai multe lovituri autoturismului fratelui său.

„La vederea organelor de poliţie, bărbatul de 40 de ani a continuat să se manifeste agresiv, şi, deşi a fost somat în repetate rânduri să se calmeze, unul dintre poliţişti a folosit împotriva acestuia spray-ul iritant lacrimogen. Şi în aceste condiţii bărbatul a continuat actele de violenţă, prinzându-l pe unul dintre poliţişti de gât în încercarea de a-l agresa fizic, moment în care cel de-al doilea poliţist a folosit armamentul din dotare, fiind executat un foc de avertisment în plan vertical, fără a rezulta victime omeneşti. Bărbatul a fost imobilizat şi condus la sediul unităţii de poliţie pentru audieri”, a anunţat IPJ Dolj, citat de stiripesurse.

Ce prevede Codul Penal

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de ultraj.

Potrivit articolului 239 din Codul Penal, infracțiunea de ultraj împotriva unui polițist se pedepsește cu până la 15 ani de închisoare. ”Lovirea sau orice acte de violență, precum şi vătămarea corporală săvârșite împotriva persoanei aflată în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 7 ani, iar dacă s-a produs vătămarea corporală gravă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani. Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente sunt săvârşite împotriva unui magistrat, poliţist sau jandarm ori alt militar, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani”, se arată în Codul Penal.

Ne puteți urmări și pe Google News