Miroase a scandal! Nu vă jucați cu Armata! Editorial de Florian Bichir
- Florian Bichir
- 26 iunie 2018, 00:00
Sunt unul dintre cititorii „Observatorului militar”, principalul produs de presă al Ministerului Apărării Naţionale. Apărut la 23 iulie 1859, „Observatorul militar” era la acea dată, nu doar prima publicaţie militară din România, ci şi unul dintre primele ziare militare din lume. Dar nu despre aceasta e vorba, ci despre o surpriză!
General Nicolae Ciucă, șeful Statului Major al Apărării (SMAp) este un om taciturn. Vorbește puțin, așa cum îi șade bine oricărui militar de carieră! Ei bine, brusc ne-am trezit în ultimul număr din „Observatorul militar” cu un interviu pe două pagini care are titlul senzațional de: „Îmi voi îndeplini obligațiile care îmi revin până la finalul mandatului”. Ochiul meu de gazetar bătrân îmi spune că interviul e făcut repede, în grabă, tocmai pentru a transmite un semnal viguros. De ce spun asta? Pentru că ultimul interviu pe care l-a acordat Șeful Armatei oficiosului oștirii s-a petrecut în urmă cu mai bine de un an, pe 24 martie 2017, iar atunci acesta a fost ilustrat cu o fotografie elocventă și de la fața locului: generalul îmbracat în ținută militară, iar redactorul-șef domnul colonel Florina Șperlea într-un superb costum bleumarin. Am memorie! De data aceasta interviul este ilustrat cu o poză standard al generalului cu patru stele!
„Vă pot spune foarte clar că îmi voi încheia mandatul în conformitate cu prevedererile legii. (...) Nu voi ieși la pensie înainte de terminarea mandatului. Se spunea că voi face acest lucru pentru a putea beneficia de unele avantaje financiare. Nu am venit în armată din rațiuni pecuniare și, deci, nu voi pleca pentru că aș putea avea unele avantaje financiare. (...)Nu vreau să comentez decizia camarazilor mei, dar pot să vă spun că dacă eram atât de preocupat de aspectele materiale, puteam opta în acest sens în august 2017. Nu am făcut-o atunci, așadar nu o voi face nici acum sau mai târziu, pentru că, mai presus de orice, este vorba de onoarea și demnitatea militară. În plus, întreaga mea educație militară se bazează pe un principiu care mi-a călăuzit pașii: nu renunța înainte de a-ți îndeplini misiunea! În termeni militari, nu ne retragem niciodată, atacăm pe alte direcții! Îmi voi îndeplini obligațiile care îmi revin până la finalul mandatului de șef al SMAp”, a declarat, printre altele, generalul Nicolae Ciucă!
Da, există o oarecare tensiune în Armată pentru că se tot aude că domnului general nu i se va mai prelungi mandatul de Șef al Statului Major al Apărării, mandat care mai are câteva luni. Mai exact 1 ianuarie 2019! Că ar fi la mijloc jocuri politice, că ar exista divergențe! Nimic mai fals! Informațiile mele spun cu totul și cu totul altceva! Niște inconștienți de la guvernare vor să umble – din foame de bani – din nou la pensile militare! Ori armata a sângerat extrem de mult, printr-o hemoragie de personal exceptional de însemnată. Dacă ar fi să luăm cifrele în serios capacitatea reală a României de apărare a fost serios afectată, până aproape de limita inconștienței!
„Din nefericire, s-a produs un anumit dezechilibru între nivelurile de salarizare pe categorii de personal. Ministrul apărării naționale a promis că se va implica și vom continua să analizăm și să găsim soluții astfel încât să existe o ierarhizare salarială corectă, așa cum trebuie să fie într-o armată NATO.Nu vreau să promit nimic în sensul acesta, pentru că sunt elemente care depind de ceea ce înseamnă aplicarea noii legi a salarizării unitare și, în funcție de decizia politică luată, vom vedea rezultatele”, atenționează Șeful Armatei în interviu!
Aici e și cheia! Eu cred că niște tembeli se joacă iar cu pensile armatei! Și ca să citez un clasic în viață, nu e bine, nu e bine deloc….