Satul din România în care bărbații nu au acces. În acest loc unic, femeile nu sunt nevoite să muncească

Satul din România în care bărbații nu au acces. În acest loc unic, femeile nu sunt nevoite să muncească Sursa foto: Wikipedia

Schitul Babicilor este un colț unic din România, în care bărbații au acces doar în anumite condiții. Femeile care trăiesc în această așezare își dedică timpul rugăciunii și vieții spirituale. Acestea nu sunt nevoite să muncească, iar persoanele vulnerabile sunt acceptate în această comunitate.

Schitul Babicilor, locul care pare desprins din altă lume

Puține persoane știu că în România există o așezare în care femeile fără casă sau familie își pot găsi un refugiu. Schitul Babicilor a devenit domiciliul femeilor care au trecut prin traume sau violențe în familie. De altfel, unele dintre cele care au ales să locuiască în acest colț al țării vor să își dedice viața credinței.

Schitul Babicilor este un așezământ al bisericii de rit vechi din Jurilovca. Femeile care trăiesc în comuniune în acest loc unic au o viață asemănătoare cu cea a călugărițelor.

Jurilovca

Sursa foto: Wikipedia

În ce condiții sunt primiți bărbații

Cele care au ales să trăiască în acest mediu aparte se roagă pentru cei care le ajută, dar și pentru pacea în lume. Femeile din Schitul Babicilor  primesc alimente și toate cele necesare traiului de la oamenii din localitatea învecinată.

Ne puteți urmări și pe Google News

În centrul așezării din județul Tulcea se află o biserică dedicată Acoperământului Maicii Domnului. Lăcașul de cult a fost construit în anul 1838 și este locul în care femeile din comunitate se roagă zilnic.

„Aici, în incinta bisericii, se găsesc câteva clădiri mici unde se adăpostesc femeile bătrâne. Este un loc fără prezența bărbaților. Aici vin femeile care nu au mijloace materiale suficiente de subzistență, unele chiar având, dar alegând să se retragă aici pentru a putea participa mai ușor la toate slujbele bisericii. Locul este cunoscut sub numele de schit, așa cum este denumit în comunitatea noastră", a declarat Maxim Busla, un localnic din Jurilovca, fost inginer piscicol, conform Libertatea.

Schitul babicilor

Sursa foto: Captura video

Schitul Babicilor, loc mistic din România

Denumirea acestei așezări provine de la cuvântul de origine rusă „Babușca”, care înseamnă bunică. Femeile care trăiesc în acest loc până la trecerea la cele veșnice sunt înmormântate în cimitirul schitului. Până în momentul despărțirii de această viață, acestea iau parte la toate slujbele zilnice.