Deși sunt cu adevărat mâncarea tradițională pentru noi, sarmalele nu au fost inventate aici, ci au fost preluate de la turci, în timpul ocupației. Numele lor provine din termenul turcesc sarmak – a răsuci, a rula. Buni creștini, românii le-au inventat și o variantă de post, pe bază de zarzavaturi, orez, ciuperci, nuci și boabe de porumb.

Aceasta are legătură și cu o descoperire a istoricilor: aceea că în Dacia ocupată de romani se prepara o versiune arhaică a sarmalelor, umplute cu carne în amestec cu mei sau miez de dovleac.

În Moldova, sarmalele se înfășoară în foi de viță de vie, opărite în preralabil pentru a fi maleabile, apoi se fierb în borș. În restul țării, sarmalele sunt, în mod tradițional, împachetate în frunze de varză murată, dar în Oltenia, ele se fierb în vin.

Cea mai elaborată rețetă de preparare a sarmalelor, gătite de două ori, a fost expusă de unul dintre marii gurmanzi ai României, Păstorel Teodoreanu. Acesta a scris „Oda Sarmalei”:

”Cum s-ar defini sarmaua? Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat somnul lung metamorfozic în butoiul de murat… Potpuriu de porc și vacă, simfonia tocăturii, imn de laudă mâncarii, înălțat în cerul gurii. O cochetă care-și scaldă trupu-n sos și în smântână și se-nfășoară-n varză ca în valuri de cadână. O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă c-o bardacă de vin roșu și-un ceaun de mămăligă. Oponentă din principiu și un strașnic adversar pentru tot ce e dietă sau regim alimentar. Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată. Locatară principală ține-n spațiu tolerate, perle de piper picante, boabe de orez umflate. O prozaică’nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie că de când e lumea, porcul n-a citit o poezie. Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua. Iată-n câteva cuvinte, cum s-ar defini… sarmaua!!!”

 

Te-ar putea interesa și: