Unul dintre subiectele cele mai comentate de pe rețelele de socializare, săptămâna aceasta, a fost uimitoarea și controversata manifestare de sărbătoare, organizată de Primăria Tatarbunar, din Sudul Basarabiei (azi, teritoriu al Ucrainei).

„Lupul păru-și schimbă, iar năravul ba”, titrează  Anatol Popescu, preşedintele fondator al Asociaţiei Naţional-Culturale „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa. El se referă la recentul eveniment al Primăriei Tatarbunar, organizat, la o sută de ani, de la prima acțiune bolșevică de atacare a integrității teritoriale a României Mari.

Diversiunea teroristă bolșevică din Tatarbunar și narativul sovietic, în vigoare, în Ucraina

 „Cu atacuri aeriene zilnice, în plin război cu ocupanții ruși, autoritățile orășelului Tatarbunar din Sudul Basarabiei (azi, regiunea Odesa, Ucraina) au celebrat centenarul diversiunii teroriste bolșevice, din septembrie 1924. Istoriografia ucraineană continuă să ne prezintă azi „răscoala țărănimii ucrainene împotriva ocupanților și colonizatorilor români” drept o mare ispravă.

Aici merită menționat faptul că Institutul Ucrainean pentru Memoria Națională a decomunizat și desovietizat toate denumirile legate de liderii bolșevici ai atacului terorist în cauză, dar nu și „răscoala” în sine, menținând narativul sovietic, precum că s-ar fi produs o revoltă a țărănimii ucrainene împotriva asupritorilor (ocupanților, colonizatorilor etc.) români”, observă Anatol Popescu.

Liderul românilor din Sudul Basarabiei comentează unele aspecte nedorite ale relațiilor bilaterale româno-ucrainene, care nu sunt depășite de zeci de ani. Autoritățile ucrainene continuă să aibă aceleași viziuni asupra unor evenimente istorice, ca în perioada URSS, fiind depășite de timp.

Revenirea la adevărul istoric privind românii din Ucraina, o cerință de integrare europeană

„Chișinăul și Bucureștiul oficial tac (și înghit) și nu au nicio pretenție. Nici la nivel diplomatic, nici academic, nu am întrezărit niciun demers cu privire la revenirea la adevărul istoric în această speță, adresat autorităților de la Kiev.

Atâta timp cât statul ucrainean nu își va revizui propria percepție asupra evenimentelor istorice și nu se va debarasa de dublele standarde în relațiile bilaterale ucraino-române în ce privește abordarea unor teme vădit românofobe și, totodată, rusofile prin esența lor, tot atât va dura procesul dureros și metamorfic de renunțare a statului și societății ucrainene de veșmântul imperialist ruso-sovietic. Chiar și în condițiile unui veritabil război de independență față de Kremlin.

Ca și acum o sută de ani, tovarășii ucraineni neo-sovietici ar trebui să ajungă, peste vreo patru săptămâni, la Balta și Tiraspol, pentru aniversarea centenarului formării Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, în componența RSS Ucrainene. Iar Kievul și Chișinăul să se felicite la cel mai înalt nivel, pentru marea ispravă bolșevică centenară – capul de pod rusesc-sovietic-ucrainean, numit generic Transnistria, sau în moldoveneasca („молдовеняска”) separatistă – Nistrenia („Нистрения”), prin care ulterior, la 28 iunie 1940, URSS ne-a ciopârțit Țara și Nația”, consideră Anatol Popescu.

După 25 de ani de presiuni, Kievul a cedat în chestiunea debarasării de sintagma „limbă moldovenească”

Preşedintele fondator al Asociaţiei Naţional-Culturale „Basarabia” atrage atenția că grație „presiunii neîncetate, timp de 25 de ani, a mediului asociativ românesc din Ucraina, preluată prin demersuri diplomatice, la București, abia în urmă cu un deceniu, în toamna lui 2023, Kievul a fost nevoit să cedeze în chestiunea debarasării de sintagma „limbă moldovenească” în învățământul școlar românesc din regiunea Odesa”.

Anatol Popescu se întreabă: „Oare azi, la București, mai există demnitate națională, voință politică și oameni de stat, care să demareze negocieri cu Ucraina în ce privește temele sensibile, cum sunt cele cu privire la „răscoalele” de la Tatarbunar și Hotin de acum o sută de ani, dar și masacrele de la Lunca și Fântâna Albă, din primăvara sângeroasă a anului 1941, dar și cu privire la drepturile comunităților istorice românești din Ucraina, sau am trecut de toate acestea cu brio și începem cu tabula rasa?!”