Sandra Izbașa cere să-i fie retras titlul de Cetățean de Onoare al Bușteniului. Campioana e revoltată: ”Mă dezonorează”
- Ovidiu Drugă
- 24 august 2021, 00:56
Fosta mare gimnastă Sandra Izbașa solicită pe pagina ei de Facebook, să-i fie retras titlul de Cetățean de Onoare al orașului Bușteni dobândit în anul 2014.
Campioana spune că prin acest gest vrea să pună capăt zvonurilor că s-ar folosi de acest titlul pentru a dobândi un teren de 500 de mp. Iată mesajul postat de Sandra Izbașa.
"În atenția domnului primar al Orașului Bușteni, Corbu Mircea,
În calitatea de Cetățean de Onoare al orașului pe care îl conduceți, calitate dobândită în anul 2014, în timpul mandatului fostului edil al Bușteniului, solicit retragerea titlului din următoarele motive:
1. În spațiul public au apărut declarații și materiale de presă mincinoase care declarau faptul că am dobândit sau că urmează să dobândesc prin prisma calității de cetățean de onoare, un teren cu suprafața de 500 MP pe raza localității, informație total neadevărată.
"Asocierea imaginii mele cu numeroase campanii electorale, nu mă reprezintă"
2. Unul dintre singurele “beneficii” de care mă puteam “bucura” în acești 7 ani de zile era reprezentat de transportul public gratuit între localitățile Bușteni și Azuga, “gest” pe care prefer să îl “donez” persoanelor care au nevoie cu adevărat de acest lucru.
3. Asocierea imaginii mele cu numeroase campanii electorale, nu mă reprezintă, întrucât nu am și nu am avut niciodată niciun fel de apartenență sau implicare politică, indiferent de culoarea ei. Fotografiile publicate în spațiul public au fost făcute sub pretextul “arhivelor personale”, ulterior descoperind postarea lor în mediile online cu descrieri care sugerau susținerea mea politică față de unele persoane care urmau să candideze pentru diferite funcții publice, fără acordul meu prealabil, fapt ce mă dezonorează.
4. Timp de 7 ani de zile am servit promovării imaginii turistice a orașului Bușteni prin cesionarea pro bono a imaginii mele în scopul folosirii ei în mediul outdoor, prin afișarea fotografiilor pe bannerele din centrul orașului, această imagine fiind asociată în mod greșit cu unele “favoruri politice” de care aș fi beneficiat, un alt lucru total neadevărat.
Sandra Izbașa nu a fost singura care a primit titlul de cetățean de onoare a orașului Bușteni
5. Din respect pentru cetățenii Orașului Bușteni, plătitori de taxe și impozite, nu doresc asocierea titlului primit în anul 2014 cu propria-mi persoană întrucât simbolistica lui nu a adus, nu aduce în prezent și nici nu va aduce în viitor niciun serviciu nici mie, nici comunității sau orașului.
Aleg să iau această decizie din respect față de istoria localității Bușteni și a cetățenilor de bună credință care au nevoie de un alt tip de promovare și dezvoltare a localității și comunității lor, de rezolvarea problemelor pe plan intern și repoziționarea pe harta turistică a României și a Europei prin prisma tuturor posibilităților pe care Bușteniul și locuitorii lui le pot oferi turiștilor care vor alege să îi viziteze dar și pentru a renunța la orice asociere de tip politic care a existat sau care va mai putea exista și care nu îmi face cinste în niciun fel.
Promit că mă voi întoarce în Bușteni ori de câte ori voi simți nevoia să mă bucur de frumusețile locului, în calitate de cetățean obișnuit, nu în calitate de cetățean de onoare, fiindcă “onoarea” simt că mi-o dobândesc acum, prin această decizie, iar mai departe, dumneavoastră, cetățenii de rând, o veți consolida sau nu, în sânul comunității în care trăiți! Cu respect, Sandra Izbașa", notează antena3.ro.
Sandra Izbașa nu a fostsingura care a primit titlul de cetățean de onoare a orașului Bușteni pentru a "ajuta" cariera politicienilor locali. Acest titlu a fost acordat și altor români celebri, precum actorii Florin Piersic, George Mihăiță sau Ileana Stana Ionescu, precum și unor sportivi ca Simona Halep sau Ana-Maria Brânză.