Salariații vor putea verifica patronul dacă le-a plătit dările la stat
- Simona Tapalag ă
- 30 mai 2014, 01:00
Ministrul Ioana Petrescu, promite că va revoluționa finanțele publice, prin implementarea unor măsuri care îi vor scuti de bătăi de cap mai ales pe micii contribuabili.
Una dintre acestea va permite persoanelor fizice să își consulte situația fiscală, accesând online baza de date a ANAF, prin crearea unui cont de utilizator.
După ce vor introduce numele de utilizator și parola, vor putea verifica ce taxe au de plătit sau dacă angajatorul le-a virat contribuțiile către pensie, sănătate sau șomaj. În prezent, firmele pot face asemenea verificări, cu ajutorul unor certificate digitale, care sunt prea scumpe însă pentru persoanele fizice.
În plus, ministrul Finanțelor a dat asigurări că, în termen de trei-șase luni, contribuabilii nu vor mai trebui să stea la cozi doar pentru a obține o adeverință de venit de la Fisc, pe care apoi să o depună la o altă instituție publică. Aceste documente vor putea fi transmise electronic. Totodată, va fi aprobat un nou formular de decizie de impunere, care va conține pe verso mult mai multe informații utile contribuabililor.