Să vină Cartea Recordurilor! Din satul Azefa vine știrea care face ocolul lumii
- Daniel Teodoreanu
- 2 octombrie 2021, 07:56
La puțin timp după ce în satul Azefa s-a aflat că a murit cel care pretindea că este cel mai bătrân om din lume, Natabay Tinsiew (127 de ani), familia acestuia a transmis că îi așteaptă pe cei de la Cartea Recordurilor, pentru omologarea recordului legat de longevitatea defunctului.
Natabay Tinsiew pretindea că s-a născut în 1894 și era un fel de star național în Eritreea, țară situată în Cornul Africii și care se învecinează cu Sudan (vest), Etiopia (sud) și Djibouti (sud est). În comunitatea din Azefa s-a aflat că matusalemicul vecin a murit luni. Familia sa a solicitat celor de la Guinness World Records (Cartea Recordurilor) să recunoască oficial că Tinsiew a fost cel mai bătrân om care a trăit vreodată.
Nepotul Zere Natabay este cel care a prezentat documentele oficiale care atestă data nașterii lui Natabay Tinsiew. Conform Daily Star, în documentele de la biserică se vede că anul botezului său a fost 1894. Cu toate acestea, familia crede că răposatul a fost și mai în vârstă. Ei cred că venerabilul a fost botezat la 10 ani după naștere, când preotul a venit în satul lor izolat.
Zere a declarat pentru BBC Tigrinya că reprezentanții Guinness World Records au validat informațiile prezentate. Totodată, nepotul a răspuns și întrebării omniprezente în astfel de cazuri. Care a fost secretul longevității sale? „Răbdarea, generozitatea și o viață plină de bucurie. A fost un om extraordinar, care nu era doar grijuliu, ci și muncitor″, au fost explicațiile lui Zere.
Natabay a avut o relație îndelungată cu soția sa. Ei s-au căsătorit în 1934. Din păcate, ea a murit încă din 2019, la vârsta de 99 de ani. Cel despre care se susține că a trăit cel puțin 127 de ani a fost păstor și s-a ocupat inclusive de creșterea vitelor și albinelor. În 2014, cu ocazia celei de-a 120-a aniversări a lui Natabay, tot satul a fost prezent la petrecere.
ERITREEA. Prezentare generală
Denumirea oficială: Statul Eritreea. Denumire scurtă: Eritreea. Denumirea locală: engleză: State of Eritrea; tigrinya: ኤርትራ. Situarea geografică: Este localizată în Cornul Africii având ca vecini pe Sudan (vest), Etiopia (sud) și Djibouti (sud est). Climă: deșertică la coasta Mării Roșii și semiaridă în zonele vestice. Suprafaţa: 124.300 km². Capitala: Asmara. Împărțirea administrativă: 6 regiuni (zoba): ; Anseba, Debub, Debubawi K'eyih Bahri, Gash Barka, Ma'akel, Semenawi Keyih Bahri
Alte orașe importante: Asseb, Barentu, Keren, Massawa și Mendefera. Populaţia: 5.970.000 (estimare din 2018). Grupuri etnice: tigrinya 55%, tigre 30%, saho 4%, kunama 2%, rashaida 2%, bilen 2%. Limba oficială: tigrinya, arabă și engleză. Limbi recunoscute/utilizate: tigre, kunama, afar. Religia oficială: Nu există o religie oficială.
Religii recunoscute: islamică 48%, coptă, catolică și protestantă 50%, tradițională 2%. Grupuri confesionale: Guvernul a recunoscut oficial în mai 2002 Biserica Ortodoxă Tewahedo, Biserica Catolică, Biserica evanghelică luterană din Eritreea și Islamul sunit.
Eritreea este republică prezidențială
Moneda naţională: nafka. Profil politic. Forma de guvernământ: republică prezidențială. Șeful statului: preşedintele ţării este Isaias Afwerki (21.05.1993). Puterea legislativă: unicamerală - Adunarea Națională Puterea executivă: preşedintele ţării este șeful executivului. Ministrul Afacerilor Externe: Osman Saleh Mohammed (18.04.2007)
Principale partide și grupări politice: numai Frontul Popular pentru Democrație și Justiție are autorizație să funcționeze. Apartenența la organizații internaționale: Agențiile specializate ONU, FAO, IAEA, ICAO, IMF, IMO, ITU, UPU, WBG, WHO, WTO Apartenența la organizații regionale: ACP, AfDB, AMF, AU, IDB, Interpol, OIC, OIF
Simboluri naţionale: Ziua națională: 24 mai. Drapel: două benzi orizontale de culoare verde deschis și bleu, un triunghi isoscel roșu cu baza spre lance pe care se află o cunună de ramuri aurie care încercuiește o ramură de măslin aurie″, se arată pe site-ul mae.ro.