Baricadarea noastră în case, interdicția primită de bunici de a-și strânge nepoții în brațe, stoparea tuturor activităților, de la practicarea credinței la banala plimbare în parc, lockdown-ul părea că va demola pentru totdeauna mare parte din felul nostru de a fi.

Privită acum, după ce frica de moartea purtată pe aripile liliacului chinezesc s-a transformat în glume despre ”doctorii-bodiguarzi” de la ușa marilor magazine, criza corona nu a schimbat lumea chiar așa cum mă gândeam când am văzut pe Facebook prima divă făcând aerobic în dormitor.

Cum au început cazurile de corona să se risipească, precum fumul bombelor de pe front, am revăzut din nou peisajul atât de cunoscut nouă. Politicienii discută despre data alegerilor, exact cum îi lăsasem în martie, când am încuiat ușa de la intrare și ne-am văzut de viața noastră. Și nu numai la noi s-a întâmplat asta.

Cum s-a risipit fumul covid-ului, am regăsit America zguduită de protestele progresiștilor, Franța în prag de revoluție, Rusia căutând aliați într-o lume dezbinată, China întărită de parcă toată omenirea a descoperit gustul supei de pangolin.

Pare că în martie un leneș incurabil a oprit din telecomandă filmul pe care îl urmărea, ca să răspundă la un telefon, să-și ia o bere din frigider sau, de ce nu, să meargă la toaletă. Când s-a întors, după ce s-a spălat pe mâini, regulamentar, 20 de secunde, a găsit pe ecran imaginea încremenită, eroul rămas cu gura întredeschisă, mâna pe pistol, gata să răpună răul sau, dacă filmul e mai modern, eroul a înlemnit tocmai când își scotea iubitul din ghearele unei hidre albe.

Când leneșul s-a prăvălit din nou pe canapea și a apăsat butonul, filmul a reînceput, ca și cum nimic nu s-a întâmplat. ”Ciuma roșie”, legile Justiției, greaua moștenire, liberalii taie banii de pensii sau salarii, totul s-a reluat ca și cum combatanții au lipsit trei luni de pe planetă.

O să spuneți că așa sunt politicienii, că nu îi poate schimba nimic, că nicio forță, naturală sau de laborator, nu îi poate scoate din ale lor. Așa o fi, dar și pe noi ne-a găsit din nou gata să ne încăierăm pe teme ca educația sexuală în școli, vloggerul care își deplânge neputința sexuală în cuvinte mari și altele asemenea.

Om fi învățat noi cum se lucrează de acasă, școala de la distanță sau am deprins gustul mâncării făcută în propria bucătărie, poate chiar ne-am perfecționat în dansul în sufragerie și, cert, am învățat să ne spălăm pe mâini, dar din multe puncte de vedere butonul de la telecomandă ne-a repornit fără un restart adevărat.

În urmă cu doar câțiva ani, țara părea în prag de război civil, taberele amenințându-se cu violențe extreme, discordia venind de la alăptatul în public. Petiții care ar fi trebuit să stoarcă lacrimi, postări violente, amintiri ale unor doamne purii din anii când au suportat discriminarea de a nu putea alăpta în public, mame protestând cu sânii la vedere prin parcuri, ba chiar un politician a scris și o lege care să nu mai permită în vecie privarea pruncilor de a fi hrăniți unde îi apucă foamea.

Cred că din puncul de vedere al energiilor consumate, în raport cu importanța temei în dispută, ”cazul” alăptatului cu spectatori sau fără este definitoriu pentru lumea în care ni se îngăduie să trăim.

Nu a reușit covid-ul să ne schimbe!