S-a lăsat torturat din dragoste. Ce i-a făcut propria soție e cumplit. „Corpul meu era un sac de box”
- Andreea Vlad
- 11 mai 2021, 20:15
Cazul unui bărbat care a fost bătut, abuzat și umilit de propria soție de luni de zile, a oripilat Suedia.
Tânărul de 35 de ani din Tyresö s-a lăsat torturat în mod intenționat și a păstrat tăcerea timp de un an doar pentru că își iubea soția, relatează Ziarul Românesc, care citează publicația Bild. În ziarul suedez „Expressen”, victima descrie în mod anonim ce i s-a întâmplat. El spune: „Corpul meu era un sac de box”.
Judecătoria Stockholm a condamnat femeia la un an și 4 luni de închisoare pentru agresiune. De asemenea, ea trebuie să plătească 5.500 de euro despăgubiri pentru durerea și suferința pe care le-a pprovocat.
Cuplul s-a cunoscut în 2018. Tinerii s-au căsătorit la scurt timp după aceea, iar soția a rămas însărcinată. Apoi, pe neașteptate, la aproximativ 6 luni de la nuntă, femeia a început să-l lovească pe soț. La început i-a dat doar o palmă în față însă curând totul a luat-o razna.
“Uneori îmi acopeream vânătăile de pe față cu machiaj“
Bărbatul povestește: „Eram șocat, nu mai experimentasem așa ceva. Am vorbit cu ea ca să nu se mai întâmple. Mi-am dorit foarte mult ca familia să rămână împreună”..
Fiica lor a venit pe lume în mai 2020. Ulterior bătăile s-au agravat din ce în ce mai tare. Soțul a început să meargă la muncă cu vânătăi, dar a încercat să le ascundă. „Am negat totul și am spus că am căzut. Uneori îmi acopeream vânătăile de pe față cu machiaj “.
Dar apoi, la Revelionul 2020, s-a produs declicul. Soțul a uitat să-și sărute soția la miezul nopții, iar ea a izbucnit. „Am fost lovit cu orice îi cădea în mână. M-a forțat să stau în genunchi și a numărat 75 de lovituri. O dată a luat o pauză pentru că trebuia să ne alăpteze fiica. Apoi a continuat. Inclusiv cu un foarfece”.
L-a bătut 3 ore în șir, iar în cele din urmă l-a forțat să doarmă pe podea. „M-a tratat ca pe un câine”, spune soțul. Poliția a constatat ulterior că a fost vorba de „acte de tortură”. Când a revenit la serviciu după Anul Nou, nu-și mai putea ascunde rănile și vânătăile. Colegii au reacționat imediat și l-au dus la un spital de urgență. Lista rănirilor sale se întindea pe 5 pagini. „M-am prăbușit acolo, nu mai puteam continua”, a sus soțul.
În instanță, soția sa a mărturisit infracțiunea, însă a invocat ca scuză ieșirea din depresie. Din nou, soțul nu știe încă dacă vrea să divorțeze.